Ieri, Biroul Electoral Central a anunţat că, în perioada 13 – 20 aprilie, a emis un număr de 153 de decizii de admitere a plângerilor privind campania electorală în mediul online şi un număr de 201 decizii de respingere.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, prin deciziile de admitere au fost înlăturate: * 376 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal, postate pe conturi a căror autenticitate nu poate fi verificată, conturile nefiind asumate de persoane fizice ori juridice; * 141 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal postate de către actori politici – formaţiuni politice ori persoane care deţin funcţii elective ori alte funcţii publice – fie pentru nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează semnalarea prin etichetare a materialelor de publicitate politică, fie pentru alte încălcări ale legislaţiei în materia campaniei electorale; * 17 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal postate de către persoane fizice care nu deţin funcţii elective ori alte funcţii publice, dar care sunt actori politici, cu potenţial de influenţare a electoratului, fie pentru nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează semnalarea prin etichetare a materialelor de publicitate politică, fie pentru alte încălcări ale legislaţiei în materia campaniei electorale.
Un număr de 19 decizii – 3% din numărul total – adoptate de BEC de la demararea campaniei electorale pe 4 aprilie, fie de admitere a plângerilor, fie de respingere, au fost contestate în instanţă de către persoanele fizice ori juridice interesate, până în prezent fiind menţinute 16 decizii, în alte trei cazuri litigiile fiind în curs de soluţionare.
„Precizăm că, în exercitarea atribuţiei de a emite ordine de înlăturare de pe platformele online foarte mari a materialelor de publicitate politică cu conţinut ilegal, BEC acţionează doar la plângerea persoanelor interesate, neavând competenţa de a se sesiza din oficiu. De asemenea, BEC reiterează că, atât comunicările care se circumscriu în limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului, cât şi opiniile publice exprimate în nume personal, în mediul online, de către persoane fizice care nu sunt actori politici nu constituie materiale de publicitate politică şi că, în nici un caz, nu a dispus înlăturarea unor astfel de comunicări ori opinii de pe platformele online foarte mari”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele BEC, judecătorul Cristinel Grosu.