* Leucemia este descoperită, de cele mai multe ori, în timpul unor analize de rutină, însă sunt simptome care anunţă această formă de cancer. Petele mov sau punctele mici şi roşii pe piele se numără printre primele semne ale leucemiei. Punctele roşii apar, de obicei, pe piept, spate, faţă sau braţe şi sunt un efect secundar al eşecului sângelui de a se coagula. Pot fi confundate cu o iritaţie, deşi, de fapt, sunt vase de sânge sparte, rezultate din scăderea numărului de trombocite. Leucemia scade capacitatea măduvei spinării de a produce trombocite şi celule albe şi roşii sănătoase. Un număr mic de celule albe scade abilitatea organismului de a lupta cu infecţiile, iar această situaţie duce la umflarea ganglionilor limfatici. În unele cazuri pot apărea noduli în zone ciudate, precum gât, stomac, subraţ sau zona inghinală. Nodulii pot avea nuanţe de albastru sau mov şi pot fi deosebiţi de cei cauzaţi de infecţii mai puţin grave prin faptul că rezistă mai mult de o săptămână, anunţă Unica.ro.

* Multitasking – un termen banal pentru angajaţii tineri, de multinaţională, dar străin, poate, oamenilor mai în vârstă. Oricum ar fi, toţi îl punem în practică. Este vorba despre capacitatea de a face mai multe lucruri în acelaşi timp, pentru a fi mai eficienţi. Problema este că „împrăştierea” atenţiei în mai multe direcţii nu are efecte benefice asupra creierului nostru, atrag atenţia oamenii de ştiinţă. Înainte, multitaskingul era apanajul gospodinelor, care învârteau în mâncare în timp ce-şi ţineau copilul în braţe şi, eventual, mai şi vorbeau la telefon, ţinând receptorul sprijinit pe umăr, informează Libertatea.ro.