N. Dumitrescu
În ședința Consiliului Local Ploiești din data de 16 aprilie a.c., a fost votată și noua organigramă a societății Transport Călători Express (TCE) Ploiești. Conform hotărârii, totalul posturilor societății aflate în subordinea legislativului local ploieștean este acum de 851, din care de conducere patru; conducere compartimente – 15; de execuție – 832, din care: TESA 66, personal muncitor auxiliar 129 și personal muncitor 637. Așa cum s-a menționat în timpul ședinței de consiliu, inițial, organigrama societății de transport local din Ploiești era formată din 906 posturi, din care trei de conducere, ceea ce înseamnă, automat, că în noua organigramă a mai apărut un post de conducere- cel de director de exploatare. Cum în sala de ședințe era de față și directorul general al societății, Alexandri Nicolae, în legătură cu noua funcție de director apărută în organigrama societății acesta a precizat: ”Cu ani în urmă, funcția de director de exploatare exista, iar desființarea acesteia a fost neispirată, întrucât sunt multe reclamații pe partea de exploatare în ceea ce privește activitatea societății. Trebuie menționat înclusiv faptul că toate societățile de transport de la nivel național au în structură și partea de exploatare, coordonată de către un director”. Mai trebuie spus și faptul că, în cadrul dezbaterilor pe tema acestui proiect de hotărâre, care a fost votat, s-a adus în discuție și cuantumul indemnizației pe care îl primesc membrii din cadrul Consiliului de Administrație al societății, pentru care s-ar fi propus dublarea sumei, respectiv de la 1.500 de lei la 3000 de lei/lunar, pe motiv că sumele nu au mai fost actualizat de opt ani. Numai că propunerea de majorare a acestei indemnizații nu a fost aprobată, invocându-se faptul că ”TCE Ploiești reprezintă una dintre găurile negre care apasă pe bugetul local al orașului”.