Nicoleta Dumitrescu
Suntem deja la jumătatea Săptămânii Patimilor, ceea ce înseamnă că timpul demonstrează – pentru a câta oară? – cât de repede trec nu doar orele, ci și zilele, odată ce parcă ieri a fost Crăciunul iar acum suntem în apropierea Paștelui! Adevărul este că nu prea ar mai fi nevoie de nicio părere a vreunui mare specialist sau cercetător ca să ne spună că timpul trece extrem de repede, în condițiile în care fiecare dintre noi simte acest lucru, dar mai ales observă și că, odată ce vine ziua de luni, imediat se face joi și vine, automat, și duminica!
Practic, pare că nimic nu mai are răbdare, așa că timpul se comprimă și el și capătă, de cele mai multe ori, toate formele la care este supus, mai ales din cauza… presiunii naturii umane. Pentru că, da, realitatea este că vremurile au căpătat forma și natura chipurilor umane ale vremurilor de astăzi. Și cum nimic nu este întâmplător, pare că vremurile de astăzi sunt atât de sucite și de răsucite, de instabile, când cu soare, când cu ploaie, când cu frig, când cu cald, ca și când ar copia comportamentul acelora care susțin că tot ceea ce fac este pentru, evident, binele altora sau al celor mulți. Și câte nu sunt astfel de personaje, care nu mai prididesc să îmbrace haina corectitudinii, a amabilității, a bunătății și empatiei, deși aceasta este doar o formă, efemeră, de a-și masca adevăratul caracter!
Pe de altă parte, duplicitatea și dorința de câștig, cât mai rapid, sub toate formele, au creat destule posibilități ca anumite măști să stea lipite pe fețele unor persoane numai și numai din dorința de a se detașa de ceilalți, de mulțime, pe motiv că ar fi, chipurile, mult mai importanți! Numai că această falsă importanță a adus după sine și crearea de false statui și titluri, cât să nu se mai poată face diferența între real și artificial. Și asta și din cauza faptului că sclipiciul place din ce în ce mai mult și că se consideră că doar prin acest mod cineva poate ieși mai mult în evidență.
În aceste condiții, dat fiind că se dovedește, din ce în ce mai mult, că timpul nu mai are răbdare, poate că nu ar fi rău ca, măcar în cele câteva zile rămase din Săptămâna Patimilor, cei care și-au croit măști, care mai de care, în intenția de a fi mai presus decât ceilalți, să și le scoată măcar pentru câteva minute și apoi să se privească într-o oglindă, ca într-un gest de a cere iertare acelora din jurul lor. Pentru că, dacă și-ar privi chipul cu atenție, ar putea vedea că timpul nu a avut, la propriu, nici cu ei răbdare, iar tot ceea ce a fost forțat și-a pus amprenta chiar și asupra acelora care, cred ei, ar avea… obrazul cel mai fin! Prin urmare, niciodată nu este prea târziu și pentru o clipă de revenire la normalitate, una care poate fi atât de benefică pe aceste vremuri în care realitatea reușește să copieze ceea ce citește pe fețele oamenilor: deziluzie, nedreptate, răutate, duplicitate, amatorism, fariseism și lista poate continua…
