N. D.
Primăria Ploiești a anunțat că extinde serviciile acordate, fără niciun fel de cost, pentru anumite categorii de persoane. Astfel, prin intermediul unui comunicat de presă, municipalitatea a anunțat că părinții care au copii cu cerințe speciale, respectiv cu dizabilități, și au nevoie de sprijin emoțional se pot adresa specialiștilor instituției, care le pot oferi, în mod gratuit, consiliere psihologică. În mod concret, familiile care se regăsesc în situația menționată pot beneficia de consiliere, în cadrul a patru ședințe care le pot ajuta să facă față provocărilor de zi cu zi, să găsească susținerea morală de care au nevoie pentru a merge mai departe și a reuși să aibă grijă de copiii cu cerințe speciale. Pentru detalii și programări, persoanele interesate pot suna la numărul de telefon 0244.527.191, int. 124 – Serviciul Protecția persoanelor aflate în dificultate, int. 137 – Serviciul Juridic, Autoritate tutelară, int. 143 – Serviciul Protecția Familiei și Copilului.