Florin Tănăsescu
Clasicelor noastre expresii, dacă nu milenare, măcar seculare, gen „A tunat și i-a adunat” sau „Cum e turcul, și pistolul” e pe cale să li se mai adauge una, care caracterizează toleranța noastră proverbială.
Asta este „A furat, da’ a și-ndurat!”.
Exemplificăm:
După ce-a fost interogat ore bune, suspectul este luat în primire de reporterițe. Astea se grăbesc ca fetele mari la măritat, dau năvală în sufletul bietului inculpat și-l plesnesc cu câte-o-ntrebare de stă mâța-n coadă: „Sunteți vinovat?”.
În momentul acela, parcă ar cădea cerul pe tine. Darămite pe nefericit!
Și-ți zici în gând, cu milă: „A furat, da’ a și fost întrebat!”.
În plus, dacă mai focusează și cameramanul obiectul ăla necruțător care-l imortalizează pe suspect stând sau mergând, chiar că te-apucă oftatul: „Pfff, a furat, da’ a fost și filmat!”.
Alt caz: În situația când pentru un nefericit care a fost plimbat pe la Parchet sau Tribunal intervine, într-un final dramatic, prescripția, nu-i firesc să zici ” A furat, da’ cu ce emoții a stat!”? Ba, merge să bagi și-o lacrimă, zău așa!.
Când unui ciorditor i se comută pedeapsa din „arest la domiciliu” în „liber ca pasărea cerului”, logic este, dacă ai suflet în tine, să exclami: „A furat, da’ a stat și-ntre patru pereți tapetați cu «Răpirea din Serai», vaaaai!”.
Atunci când năravul din fire n-are lecuire (furtul, delapidarea, instigarea, complicitatea la toate trei) în sensul că se moștenește din tată-n fiu, din mamă-n biată fată, ori se molipsește de la soț la consoartă, nu-i uman să exclami: „Au ciordit, au delapidat, au instigat la multe, da’ ce soartă cruntă pe biata familie!”?
Ba da!
Iar exemple sunt multe și deloc mărunte. Concluzia e una singură: În spiritul toleranței noastre seculare, după modelul „Sunt suflet în sufletul urmăritul penal”, mai ales acum în post e bine să fim înțelegători cu toți.
Deci, s-alegem calea iertării. Și a exclamării: „A furat, da’ a și-ndurat!”.
