Situaţia acelei datorii a Petrolului, reclamată de către Finanţele prahovene, datorie care a dus, alături de altele, la declanşarea insolvenţei, dar care, după un an şi jumătate, cu doar câteva zeci de ore înainte de intrarea în faliment, a fost anulată la „Apel”, merită comentată.
Până la urmă, dintr-un „război” permanent pe care Petrolul l-a dus, în ultimii ani, cu instituţiile financiare ale statului, război „generalizat” la majoritatea cluburilor de Liga I, a pierdut… toată lumea!
Finanţele nu-şi mai iau banii (societăţile care deţin cluburi de fotbal, în Liga I, au ajuns să fie principale debitoare la bugetele locale, în unele oraşe), spectatorul este văduvit de fotbal de calitate, procesele cu decizii greu de explicat sau înţeles, în anumite momente, continuă. Iar oamenii de fotbal care nu au „dat cu subsemnatul” pe la DNA, DIICOT etc., sunt tot mai puţini. Uneori, te întrebi, chiar, dacă are rost să munceşti în acest fenomen, aşa cum este el în România…
Aşadar, ar fi interesant de văzut cât a „cotizat” – sume reale, plătite efectiv – clubul de fotbal Petrolul, în ultimii 5 ani, la buget, pentru a putea estima şi cam ce sume ajung în conturile bugetare, de pe urma fotbalului. S-ar putea să avem unele… suprize, iar banii adunaţi de fisc de pe urma fotbalului să fie „anormali de mulţi” pentru o activitate „socială”.
Dacă „fiscul ar vorbi”, ne-ar putea spune câte milioane a strâns?