„Cu inimile frânte, după patru săptămâni în care ne-am rugat și am sperat la unison, am primit cumplita veste că Adrian, fratele nostru de arme, a pierdut lupta cu suferința.Și-a dedicat viața până la sacrificiul suprem, onorând jurământul depus față de țară și demonstrând curaj, abnegație și un devotament neobosit.Vom continua să onorăm memoria lui prin munca noastră, având mereu în inimi curajul care a prins formă umană și care, pentru noi, salvatorii prahoveni, are și un nume: Plutonier adjutant Păduraru Adrian. Mereu în prima linie, mereu dorind să îi inspire pe cei mai tineri prin exemplul propriu, a dat totul până la ultima suflare. Așa era Adrian, așa ni-l vom aminti mereu. A lăsat un gol imens, o durere profundă și greu de exprimat în cuvinte… De asemenea, gândurile noastre merg și către familia greu încercată în aceste momente. Adresăm sincere condoleanțe și le suntem alături!
EROII NU MOR NICIODATĂ” – Comunicat ISU Prahova.
Iar omul care a dat totul chiar „până la ultima suflare” – plutonierul adjutant Adrian Păduraru – a fost rănit grav în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu în data de 7 februarie, în Cartierul Bereasca.
Atunci, trei cadre militare – un pompier și doi jandarmi – au fost surprinși de suflul exploziei unei butelii aflate în unul dintre imobilele afectate.
În comunicatul emis tot de către ISU Prahova, la vremea respectivă, se preciza: „Colegul nostru este în stare gravă și a fost preluat de către ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă, fiind transportat la Spitalul Floreasca din București pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Menționăm că acesta era echipat corespunzător/ purta echipamentul de protecție în momentul producerii incidentului”.