Preotul Zaharia și soția lui Elisabeta nu au putut să aibă copii până la bătrânețe. La poporul evreu acesta era considerat un mare blestem ce se abătea asupra familiei din partea lui Dumnezeu. În vremea împăratului Irod, în timpul săptămânii când era de rând la templu, Zaharia a intrat să tămâieze. Pe când tot poporul era afară și se ruga, i s-a arătat îngerul Domnului stând de-a dreapta altarului tămâierii, spunându-i că i-au fost ascultate rugăciunile si că Dumnezeu le va da un copil, căruia trebuie să-i pună numele Ioan. Pentru că a fost neîncrezător în vestea adusă de Arhanghelul Gavriil, Zaharia a rămas mut până în ziua când s-au împlinit acestea. Când a venit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. În a 8-a zi când trebuia tăiat împrejur, s-au strâns vecinii și rudele și voiau să-l numească pe prunc Zaharia, ca pe tată. Pentru că era soție de proroc și avea și ea darul prorociei, Elisabeta spune că se va chema Ioan. Pentru că aceia strânși obiectau și îi cereau părerea, Zaharia a scris pe o tăbliță: „Ioan este numele lui” (Luca 1;63), iar în clipa următoare a putut din nou să vorbească.
