Românii care vor să călătorească în Regatul Unit vor fi nevoiți să dețină o Autorizație Electronică de Călătorie – Electronic Travel Authorisation (ETA), începând cu data de 2 aprilie 2025, potrivit newsweek.ro
Autorizația Electronică de Călătorie se poate obține printr-o aplicație online a guvernului britanic, activă începând de ieri, 5 martie 2025.
Documentul va avea valabilitate 2 ani, putând fi folosită pentru călătorii multiple în UK pe toată această perioadă, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Autorizația va fi necesară indiferent de scopul călătoriei, chiar și pentru tranzitul teritoriului britanic (inclusiv aeroportuar, dacă persoana trece pe la controlul de frontieră).
Deținerea ETA se va verifica pentru fiecare persoană în parte de către companiile aeriene care operează zboruri spre destinații din UK.
Pentru a fi eligibili pentru un ETA, românii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să dețină un pașaport biometric valabil pentru cel puțin șase luni după data prevăzută pentru plecarea din Regatul Unit; să nu dorească să rămână în UK pentru muncă sau studii pentru mai mult de șase luni; să nu aibă cazier sau să fi comis în trecut vreo faptă ce încalcă legea privind migrația în UK sau în altă țară.
Autorizația va costa 10 lire pentru toate categoriile de vârstă, cu perspectiva de a fi mărită la 16 lire.
Taxa se va achita la momentul aplicării și nu se va restitui în caz de refuz.
Nu au nevoie de autorizație pentru a intra în UK cetățenii români care:pe lângă cetățenia română, dețin și cetățenia britanică sau irlandeză;au statut de rezident settled sau pre-settled prin schema EU Settlement Scheme; dețin o viză pentru UK (de studii, de muncă etc.); sunt diplomații acreditați în UK (posesori de vinietă în pașaport).