Printr-un comunicat de presă transmis ieri la redacție, reprezentanții operatorului de salubritate BIN GO SOLUTIONS SRL precizează: ”La aproximativ o săptămână de la momentul când societatea noastră a reluat activitatea de salubritate pe care trebuia să o realizeze în temeiul contractului de concesiune încheiat cu ADI Deșeuri Prahova, aducem la cunoștința ploieștenilor faptul că, începând cu data de 04.03.2025, programele de colectare au reintrat în normal, fiind ridicate începând cu data de 26.02.2025 nu mai puțin de 1200 tone de deșeuri“. În același comunicat, se menționează de asemenea: ”Totuși, arătăm opiniei publice că șicanele și nelegalitățile venite din partea Primăriei Ploiești continuă, după cum urmează: Deși au fost revocate Hotărările Consiliului Local nr. 624/2024 și 5/2025, administratorul public al Municipiului Ploiești refuză să ne returneze autorizațiile de acces cu autovehicule de mare tonaj; Deși notificați în vederea prezentării unei soluții cu privire la containerele amplasate în mod ilegal pe domeniul public de societatea RoEco, reprezentații Primăriei Ploiești nu au furnizat vreun răspuns; Deși învestiți de Consiliul Local Ploiești, reprezentanții Primăriei Ploiești nu au făcut niciun demers pentru denunțarea unui contract de achiziție publică atribuit în mod nelegal, care a fost practic anulat în temeiul HCL 51 și 52/2025; Deși depășită perioada de mobilizare stabilită contractual în cadrul așa zisului acord atribuit de Primăria Ploiești, Primarul Municipiului Ploiești nu a dispus încetarea contractului, deși acest lucru a fost solicitat de Consiliul Local Ploiești și acest lucru este consfințit chiar de contractul încheiat, în cadrul art. 4 alin. 3 din contract (în prezent au trecut 31 de zile de la data semnării contractului, iar Delegatul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în timpul perioadei de mobilizare).
Solicităm încă o dată reprezentanților Primăriei Ploiești intrarea, de îndată, în legalitate, orice fapt sau act juridic făcut pentru obstrucționarea activității societății noastre urmând a avea repercusiuni judiciare față de făptuitori”.