Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a clarificat recent, printr-un ordin, modul în care se înregistrează contractul de închiriere pentru un imobil cu mai mulți proprietari, se arată într-o analiză transmisă publicației StartupCafe.ro, de doi consultanți fiscali.
În cazul în care un bun este deținut în comun, obligația înregistrării contractului revine proprietarului, uzufructuarului sau altei persoane desemnate prin contractul de închiriere.
Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 161/2025, publicat în Monitorul Oficial nr. 109, din 6 februarie 2025, vine să reitereze prevederi existente, dar și cu aceste noi reguli privind înregistrarea contractelor de închiriere în România.
Astfel, conform noilor reglementări, contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor personale sunt obligați să înregistreze contractul de închiriere la organul fiscal competent în cel mult 30 de zile de la semnare sau de la modificarea acestuia, obligație care se aplică și în cazul modificărilor survenite ulterior încheierii contractului.
Devine obligatorie desemnarea responsabilului pentru înregistrare în cazul bunurilor deținute în comun. În situația în care bunul închiriat este deținut în comun, prin contractul de închiriere sau, după caz, prin actul de modificare a acestuia, trebuie desemnat proprietarul, uzufructuarul sau alt deținător legal care va îndeplini obligația înregistrării contractului la ANAF.
Noile obligații privind desemnarea persoanei responsabile pentru înregistrarea contractului nu se aplică retroactiv pentru contractele de închiriere aflate în derulare la 1 ianuarie 2025, precum și pentru modificările acestora înregistrate anterior acestei date.
Prin noile reguli cu privire la înregistrarea contractelor, ANAF urmărește să elimine ambiguitățile și să asigure o evidență mai clară a veniturilor obținute din închirieri, contribuind astfel la reducerea fenomenului închirierilor nedeclarate și la creșterea conformării fiscale.