F. T.

„Ne-am mobilizat pentru că știm că nevoia de sânge e permanentă, iar ajutorul nostru va ajunge la cei care au nevoie de el și suntem siguri că va aduce vindecare”, explică reprezentanţii IPJ Prahova gestul umanitar făcut ieri de către angajaţii instituţiei.
În acest context, se mai precizează faptul că „zeci de polițiști prahoveni au contribuit la refacerea rezervelor de sânge atât de necesare în spitalele din întreaga țară. Prin această acțiune, demonstrăm, încă o dată că protejarea și salvarea de vieți nu se rezumă doar la activitatea din teren, ci și la gesturi umanitare care pot face diferența dintre viață și moarte. Au fost polițiști care s-au aflat la prima donare, dar cei mai mulți fac parte din categoria celor care oferă acest sprijin cu regularitate.

Din această a doua categorie, fac parte și Carmen și Remos Pavel, colegi încă din Școala de Agenți de Poliției Vasile Lascăr din Câmpina, promoția 2006, polițiști de 18 ani și soți, lucrând în cadrul Serviciului Cazier, respectiv în cadrul Poliției municipiului Ploiești, alegând azi nu doar să-și exprime dragostea unul față de celălalt, ci și față de ceilalți, oferind ajutor”.
Acțiunea de ieri a oamenilor legii face parte dintr-o serie de inițiative organizate de către Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, pentru sprijinirea comunității și încurajarea implicării civice.