N. Dumitrescu
Având în vedere anunțul recent al Casei Naționale de Pensii potrivit căruia, începând cu data de 3 martie 2025, la nivel național, vor fi disponibile 60.000 de bilete de tratament balnear, în 18 serii de trimitere, în unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea acestei instituții, precum și 71.000 de bilete contractate cu alte unități de profil, la Prahova, se poate spune că, deja, se stă la coadă pentru depunerea cererilor. Dovadă în acest sens este ziua de ieri, când, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Grazziela Chițu, la Casa Județeană de Pensii Prahova s-au înregistrat 120 de cereri, în condițiile în care, în prima zi depunere a solicitărilor pe anul 2025, care a fost 21 februarie, s-au înregistrat alte 71 de cereri, în contextul în care acestea trebuie depuse cu cel puțin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită bilet de tratament. Înregistrarea cererii pentru a beneficia de tratament balnear se poate face fie direct la sediul Casei Județene de Pensii Prahova, fie prin e-mail, la adresa office@pensiiprahova.ro, prima serie de plecare în stațiuni urmând să fie în luna martie 2025. ”Până se va finaliza procesul de contractare, prin licitații, în stațiunile balneare, primele plecări vor fi în stațiuni ale Societății Comerciale de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă, unitate aflată în subordinea Casei Naționale de Pensii Publice, respectiv la Amara, Pucioasa, Sărata Monteoru, Lacul Sărat”, ne-a mai precizat Grazziela Chițu.
Potrivit legislației în vigoare, repartizarea biletelor de tratament balnear nu se mai face în funcție de ordinea depunerii cererilor, respectiv primul venit – primul servit, ci în baza unor punctaje pe care fiecare pensionar le obține. Astfel, fiecare solicitant obține un anumit punctaj în funcție de: cuantumul pensiei, categoria de pensie, frecvența cu care a mers la tratament balnear în ultimii doi ani, gradul handicapului (după caz), fără să mai aibă vreo relevanță, în ponderea punctajului, data la care depune, la casa de pensii, cererea de acordare a biletului de tratament, durata sejurului fiind de 16 zile. Anul trecut, în 2024, din partea prahovenilor s-au înregistrat aproape 9.000 de cereri pentru acordarea de bilete de tratament. ”În 2024, au fost valorificate 4.478 de bilete, o parte dintre ele – 714, fiind acordate în mod gratuit, potrivit legii, anumitor categorii de beneficiari, respectiv veterani, persoane persecutate politic, persoane cu handicap etc”, ne-a mai precizat reprezentantul Casei Județene de Pensii Prahova.