F.T.

Anul 2024 a însemnat pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova nu doar intervenţii la incendii sau ale echipajelor SMURD, ci şi măsuri de prevenire a unor situaţii nedorite.
În acest context, potrivit unei informări transmisă de sublocotenent Andreia Ursachi- purtător de cuvânt al instituţiei, «activitatea de prevenire s-a materializat prin executarea a 1409 acțiuni de îndrumare şi control, ceea ce a însemnat o medie de 234 de activităţi pentru fiecare inspector de specialitate din cadrul inspectoratului».
Totodată, potrivit aceleiaşi surse, pe timpul controalelor au fost constatate 3.777 deficienţe, dintre acestea 771 fiind soluționate pe loc.
Pe de altă parte însă, în urma neregulilor constatate, «au fost aplicate 3777 de sancţiuni contravenţionale (…), precum şi 863 de amenzi în cuantum de 7.430.807 lei» (Comunicat ISU Prahova).