Echipa de baschet „U17” a CSM BBA Petrolul Ploieşti s-a calificat la Turneul Final al campionatului din postura de câştigătoare a Grupei D a fazei secunde după ce s-a impus, în acest weekend, la Cluj, şi în meciurile retur susţinute în compania celor de la CSŞ CSU Târgovişte şi ACS U-BT Cluj-Napoca.
În jocul cu dâmboviţenii, băieţii noştri s-au impus fără să forţeze, cu 78-73, dar întâlnirea susţinută în compania gazdelor turneului a fost extrem de încrâncenată, clujenii forţând o victorie la peste 8 puncte (în turneul 1, „galben-albaştrii” s-au impus cu 62-54), care le-ar fi asigurat prima poziţie a clasamentului, singura care garanta calificarea la Turneul Final, chiar dacă în Final 8 acced şi cele mai bune două ocupante ale poziţiilor secunde.
Revenind la joc, să spunem că băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan şi Cristi Trandafir, ajutaţi la acest turneu şi de Mihai Comănescu, au reuşit să se impună cu 66-64 la capătul unei întâlniri în care au trăit periculos până spre mijlocul ultimului sfert! Cu un lot format din numai 3 jucători ai generaţiei 2008 (Raşoga, Diaconescu şi Ştefan) şi 9 băieţi de la „U16”, CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti a fost dominată în special fizic timp de 30 de minute, interval în care Clujul a condus inclusiv la 14-15 puncte, ajungând la intrarea în ultimul sfert cu prima şansă la calificarea directă: 59-47! Au urmat însă 10 minute jucate ca la carte de ploieşteni, cu o apărare excelentă, cu David Raşoga reuşind să treacă peste lipsa de precizie de la distanţă şi să pătrundă mai mult, cu Alex Şerban recuperând sub ambele panouri, cu „triple” venite la timp din partea lui Diaconescu sau Ilie şi cu un parţial de 19-5 care a dus la victorie la două puncte şi e posibil să lase Clujul în afara Turneului Final!
Cifrele celor două întâlniri din acest weekend au fost următoarele:
CSŞ CSU Târgovişte – CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti 73-78 (17-20, 18-23, 19-22, 19-13)
CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti: D. Raşoga (30 puncte, 2×3), Al. Şerban (12), L. Ştefan (8, 2×3), R. Tudorie (7), Şt. Dobre (6, 2×3), F. Diaconescu (6), V. Borcan (4), Teodor Mihalea (2), D. Ilie (2), Tudor Mihalea, A. Marcu şi A. Nicolae.
CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti – ACS U-BT Cluj-Napoca 66-64 (11-24, 19-19, 17-16, 19-5)
CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti: D. Raşoga (28 puncte), V. Borcan (12, 1×3), F. Diaconescu (9, 1×3), L. Ştefan (5, 1×3), Al. Şerban (5), Teodor Mihalea (3, 1×3), D. Ilie (3, 1×3), R. Tudorie, A. Marcu, Tudor Mihalea, Şt. Dobre şi A. Nicolae.
Turneul Final al campionatului este programat în perioada 16-18 aprilie.