Un copil cu dislexie poate părea că „se împiedică” de litere sau cuvinte. Încearcă din greu să citească, dar adesea omite sau inversează litere, citește lent și nesigur. Abia spre finalul clasei a II-a, un astfel de copil, dacă este investigat, poate primi diagnosticul de dislexic. Copiii cu forme ușoare de dislexie pot trece neobservați chiar până în clasa a IV-a, când cerințele academice devin mai complexe, iar dificultățile de citire și înțelegere a textului devin mai evidente. Cu toate acestea, psihologii atrag atenția asupra unor semne timpurii ale existenței dislexiei, la care părinții ar trebui să fie atenți, potrivit unui documentar prezentat de Hotnews.
La grădiniță, copiii cu dislexie pot părea visători sau mai puțin interesați de activitățile care implică limbajul. De exemplu, în timp ce majoritatea copiilor repetă cu ușurință o poezie scurtă, un copil dislexic se poticnește și uită versurile, chiar dacă o aude zilnic. Un alt semn al unui copil cu dislexie ar putea să fie evitarea jocurile cu rime, pentru că nu poate asocia corect sunetele. Alți copii pot confunda ordinea silabelor – adică ar putea spune „pagapal” în loc de „papagal”. Este normal ca, în primii ani de viață, copiii să pronunțe greșit anumite cuvinte, deoarece abilitățile lor de vorbire și limbaj sunt în plină dezvoltare. De regulă, până la vârsta de 3-4 ani, majoritatea copiilor își îmbunătățesc claritatea vorbirii și pronunția. Este esențial ca părinții să monitorizeze dezvoltarea limbajului copilului și, dacă observă astfel de semne persistente după vârsta de 4 ani, să consulte un specialist pentru o evaluare detaliată. Dislexia este o tulburare specifică de învățare caracterizată prin dificultăți persistente în recunoașterea literelor, cuvintelor și a textului scris, fără a afecta inteligența copilului. Tulburările specifice de învățare (TSI) se referă la o varietate de dificultăți de învățare a cititului (dislexia), scrisului (disgrafia), calculului și raționamentului matematic (discalculia). Studiile internaționale arată că aproximativ 10% dintre copii au dislexie, iar în România, potrivit Asociației București pentru Copii Dislexici (ABCD), numărul acestora este estimat la peste 200.000. Dislexia nu devine evidentă doar la momentul învățării cititului. Printre semnele timpurii se numără dificultățile în a pronunța corect cuvintele, în a recita poezii simple, în a memora alfabetul sau a diferenția „dreapta” de „stânga”.
Iată câteva semne comune la care trebuie să fiți atenți pe măsură ce copiii se dezvoltă, care pot ajuta la identificarea dislexiei:
*Întâmpină dificultăți în învățarea poeziilor de grădiniță. Copiii pot avea dificultăți să-și amintească sau să recite rime simple precum „Cățeluș cu părul creț”. Acest lucru se datorează faptului că copiilor cu dislexie le poate fi dificil să recunoască cuvintele care rimează sau să împartă cuvintele în sunete individuale.
*Are o dezvoltare lentă a vorbirii. Unii copii dislexici ar putea începe să vorbească mai târziu decât prietenii lor de aceeași vârstă sau ar putea avea probleme în a se exprima clar. Copiii cu dislexie se luptă adesea cu procesarea fonologică, care le poate afecta capacitatea de a produce sunete de vorbire cu acuratețe. La 3-4 ani, încă pronunță incorect multe cuvinte și are dificultăți în a forma propoziții coerente.
*Are dificultăți în a învăța să recite alfabetul. Amintirea ordinii literelor sau asocierea literelor cu sunetele lor poate fi o provocare pentru copiii dislexici. Acest lucru este legat de dificultățile în memoria secvențială și corespondența fonem-grafem, care sunt frecvente în dislexie. Un copil dislexic întâmpină probleme în reținerea ordinii zilelor săptămânii sau în înțelegerea cronologiei evenimentelor unei povești;
*Se luptă să ducă la bun sfârșit mai multe instrucțiuni. Dacă i se cere să aducă „pixul roșu și caietul albastru”, poate aduce doar unul dintre ele sau altceva. Când uită anumite instrucțiuni sau amestecă ordinea pașilor unei cerințe, acestea pot fi un semne de dislexie la copii. Toate acestea din cauza provocărilor legate de memoria de lucru și secvențierea, care sunt adesea asociate cu dislexia.
*E confuz în privința cuvintelor direcționale. Cuvinte precum „stânga” și „dreapta” sau „sus” și „jos” pot fi confuze pentru copiii cu dislexie. Această confuzie spațială și direcțională este o caracteristică comună a dislexiei, persistând adesea la vârsta adultă.
*Are dificultăți cu memoria pe termen scurt. Copiii pot avea dificultăți în a-și aminti informațiile care tocmai le-au fost spuse, cum ar fi numele unui prieten sau instrucțiuni simple. Acest lucru se datorează faptului că dislexia poate afecta memoria de lucru, care este responsabilă pentru păstrarea și procesarea temporară a informațiilor. Poate uita, spre exemplu, cum se numește un obiect comun, precum „lingură”, și spune în schimb „chestia pentru mâncat”.
*Poate pronunța neobișnuit anumite cuvinte. Poate spune „elefanț” în loc de „elefant” sau „parmașan” în loc de „parmezan”.
Identificarea timpurie a semnelor dislexiei poate face o diferență uriașă în dezvoltarea educațională a unui copil. Identificarea timpurie a semnelor dislexiei înseamnă obținerea sprijinului potrivit pe măsură ce copilul își începe călătoria academică.
