Sfinții Priscilla şi Acvila sunt cinstiți pe 13 februarie. Marele sinaxar grecesc al sfinţilor îi numeşte „apostoli» pe amândoi aceşti sfinţi, Priscilla şi Acvila, zicând că erau „într-un suflet cu Apostolul Pavel». Este posibil ca ei să se numere între puţinii oameni botezaţi personal de Sfântul Pavel.
Priscilla şi Acvila erau evrei de neam şi aveau ca îndeletnicire facerea de corturi. Ei se aflau la Roma în anul 52 d.Hr., când împăratul Claudius (41-54 d.Hr.) i-a scos afară pe toţi evreii din Italia, datorită, se pare, tulburărilor dintre ei din pricina noii învăţături despre Hristos.