Nicoleta Dumitrescu
La mijloc de lună februarie, anul 2025, în România s-a mai scris încă o pagină de istorie care poartă ștampila cu ștanța ”Unicat”, având în vedere faptul că dacă în ziua de marți românii aveau un președinte de țară demisionar – în persoana lui Klaus Iohannis, ieri dimineață, când s-au trezit, deja era în funcție un altul, Ilie Bolojan, în calitate de președinte interimar.
O realitate care se adaugă altor premiere înregistrate în contextul mega anului electoral 2024, de data aceasta plecarea asumată a lui Klaus Iohannis de la Cotroceni, după 10 ani, o lună și 21 de zile, fiind o consecință a ”revoluției” partidelor din opoziție, înainte ca aceasta să se și consume, adică înainte ca propunerea de demitere a acestuia din funcție să fie supusă votului în Parlament. Dar, la cât de mult, luni seară – după anunțul lui Klaus Iohannis că-și va depune demisia din cea mai înaltă funcție în stat – au înflorit bucuria și satisfacția pe fețele acelora care s-au străduit să strângă semnăturile necesare pentru a fi pusă în mișcare procedura de demitere a acestuia, acest scenariu, potrivit căruia România va avea președinte interimar înainte de alegerile prezidențiale din luna mai a.c., era previzibil. Așa cum era real, de altfel, și faptul că inclusiv în interiorul PNL șeful statului nu se mai bucura de susținere, răceală care, într-un final, se poate să fi cântărit destul de greu în ciuda faptului că, așa cum a declarat, retragerea din funcție a fost făcută pe motiv că, dacă s-ar fi supus votului în Parlament procedura ce viza chiar demiterea sa, atunci aceasta ar fi dus România în criză și ar fi fost o situație, cităm, efectiv de râsul lumii!
Dar, odată retras și plecat definitiv de la Cotroceni, vor fi destui cei care se vor grăbi să-i aducă destule reproșuri fostului șef al statului, cu toate că acesta a lăsat deja, drept amintire, acelora care îi vor urma în funcție, bilanțul activității sale din cele două mandate, redactat în două volume ce conțin peste 1.500 de pagini. Se va grăbi însă cineva să le citească, în speranța că va găsi răspunsuri la întrebările de care acesta adesea se ferea ? Cine știe?
Însă, realitatea este aceea că dincolo de toate cele făcute sau nefăcute de către fostul locatar de la Cotroceni, cea mai grea moștenire pe care o lasă Klaus Iohannis țării este populismul. Dar nu orice fel de populism, ci unul contagios, care s-a lipit cu toate forțele de politicieni încât a devenit pentru aceștia chiar o a doua natură! Iar dovezi în acest sens sunt berechet, traduse prin comportament, limbaj și acțiune, mai ales acolo unde prin vot electoratul i-a trimis să-i reprezinte, adică în Parlament. În fapt, deși mai toți au ținut să spună că au înțeles mesajul dat de români la algerile de anul trecut, politicienii nu fac alteva decât tot ceea ce știu. Adică, după ce-și asigură funcțiile și privilegiile, aceștia nu fac altceva decât să continue circul, cel mai bun exemplu fiind acela că nici nu anunțase bine Klaus Iohannis că pleacă de la Cotroceni că, imediat, politicienii revoluționari au venit cu inițiativa de a da jos și actuala conducere a Guvernului! Situație care arată că, de fapt, în goana de câștigare a simpatiei populare cu orice preț – specifică, de altfel, populismului – politicienii uită adevăratul rol pe care îl au. Culmea este însă faptul că acești politicieni de-abia și-au început mandatul de patru ani!
