F.T.
Ieri dimineaţă, angajaţi ai Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au efectuat 15 percheziții domiciliare în judeţele Ilfov (nouă), Prahova (trei), Buzău (două) şi Argeş (una), pentru documentarea unui dosar penal deschis în urma unui conflict care a avut loc la Urziceni, la data de 8 februarie, din cauza căruia două persoane au murit.
Potrivit unei informări a IPJ Prahova, «activitățile au fost derulate pentru depistarea persoanelor implicate în eveniment ( printre care şi prahoveni-n.n.), precum și pentru descoperirea și ridicarea bunurilor de interes în cauză».
La descinderi au participat efective poliţieneşti din cadrul Inspectoratelor Prahova, Ilfov, Buzău și Argeș, precum și de la nivelul Poliției Capitalei, dar și jandarmi.