Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au fost alertaţi că în zona Gării de Sud – Ploieşti a avut loc un accident feroviar, soldat cu o victimă.
«La fața locului – au informat reprezentanţii ISU Prahova – au fost mobilizate o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă.
Echipajele sosite la locul indicat au constatat că este vorba despre o persoană- femeie de aproximativ 50 ani- care a fost lovită de tren.
Victima prezenta amputație la nivelul membrelor inferioare, fiind semiconștientă. Echipajul ambulanței SMURD TIM a preluat victima, i-a fost acordat primul ajutor, fiind transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate».