F.T.

În cazul în care Cupidon ar vorbi, ne-ar spune că luna asta, februarie, este a iubirii. Dar nu rosteşte niciun cuvânt. Doar ştiţi din legende ce face:» Întinde coarda arcului, pune săgeata şi…»:
Şi mai departe, nu ştim.
Dacă, totuși, cineva de la Muzeul Cinegetic Posada ar vorbi…. Ei, bine, o face. Şi chiar bine.
Fiindcă muzeografului Florentina Pitic îi aparţin următoarele cuvinte-poveste despre «Cuceritorul Munţilor – Cocoşul de Munte». Iar ca o paralelă deloc întâmplătoare, scrie: «Luna iubirii nu este dedicată doar oamenilor, ci și unora dintre cele mai spectaculoase specii din fauna noastră! În această lună, vă invităm să descoperiți un adevărat simbol al seducției în lumea păsărilor: Cocoșul de Munte».
Argumente pentru această invitaţie sunt multe.
Unul dintre ele: Cocoşul de Munte este un dansator desăvârşit. Precum Dragobetele – Zeul iubirii la români – și Cocoșul de Munte își cucerește aleasa printr-un dans impresionant, numit «rotit». Cu coada desfăcută în evantai, aripile întinse și un tril aparte, masculul își hipnotizează partenerele, demonstrând că iubirea nu cunoaște bariere, nici măcar între specii!
Un altul: Cocoşul de Munte este frumuseţea sălbatică a Carpaţilor. Masculul este impunător și colorat, având un penaj spectaculos, cu reflexii metalice. Femela – mai discretă- este pestriță brună, pentru a se camufla perfect în natură, protejând astfel viitoarele generații.
Am scris despre luna iubirii, despre Cupidon? Ei, e complicată şi povestea acestui love story. Că o strică oamenii, după cum scrie tot muzeograful Florentina Pitic: «O iubire pusă la încercare, fiindcă, din păcate, acțiunile umane, precum defrișările, amenință ­habitatul acestor păsări impresionante. Protejarea pădurilor înseamnă și protejarea acestei specii ­unice!».
Despre cele scrise mai sus şi chiar mai multe, sunteţi invitaţi să aflați trecând pragul Muzeului Cinegetic Posada, acolo unde Cocoşul de Munte este exponatul lunii februarie.
Dar nu-i târziu nici în martie. Şi nici în aprilie. Şi niciodată, «pentru a descoperi mai multe despre acest adevărat simbol al munților și al iubirii!».