Singura echipă neînvinsă în Grupa Naţională a campionatului „U18”, CSU Andu Sibiu, şi-a găsit „naşii” cu prilejul restanţei din etapa a 6-a, desfăşurată în Sala Sporturilor Olimpia în compania CSM BBA Petrolul Ploieşti.
Băieţii noştri s-au impus clar, cu 92-67 (27-15, 22-23, 17-5, 26-24), la capătul unei partide în care Ionuţ Ivan şi Cristi Trandafir au fost nevoiţi să se descurce cu un singur jucător „de meserie” pe poziţia 5, Andrei Marcu, de la „U16”, în condiţiile în care Rareş Movileanu şi Alex Şerban au lipsit din motive medicale. Adaptat situaţiei, planul tactic a funcţionat însă perfect, mai ales că şuturile de la distanţă au intrat destul de bine, la finalul întâlnirii contabilizând 14 astfel de reuşite, dintre care Tudor Pîrvu a avut aproape jumătate.
Pentru CSM au jucat: T. Pîrvu (26 puncte, 6×3), C. Dinu (15, 2×3), F. Diaconescu (15, 3×3), D. Raşoga (13, 1×3), V. Borcan (10), Al. Dimov (8, 1×3), D. Ilie (3, 1×3), R. Tudorie (2), D. Matei, A. Marcu şi L. Ştefan.
În etapa a 8-a, CSM BBA Petrolul Ploieşti va juca sâmbătă, de la ora 16:00, în Sala „Olimpia”, în compania celor de la ACS U-BT Cluj-Napoca.