Preoții ar trebui să contracareze „brutalitatea” soldaților și să prevină „spiritul păcătos al răzbunării”, au spus reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ruse, citați de Kommersant, potrivit Hotnews. Tot oficialii Bisericii au spus că ucrainenii sunt cei care îi obligă pe militarii ruși să comită atrocități.
Mitropolitul Kirill de Stavropol și Nevinnomissk a declarat că în prezent, alături de trupele ruse din Ucraina lucrează aproximativ 300 de preoți. Oficialul a subliniat însă că 1.500 de preoți ar fi necesari pentru „îngrijirea armatei”.
Acest lucru va fi discutat joi, 30 ianuarie, la o masă rotundă în Duma de Stat, a adăugat mitropolitul.
„Dar va trebui să lucrăm foarte serios. Primul pas a fost (deschiderea în 2023) a unui program de masterat cu un bloc militar la Seminarul Teologic din Rostov. Și va trebui să deschidem mai multe astfel de programe, poate. Și să selectăm candidații din primele zile de pregătire, să vorbim cu ei, să-i îndrumăm”, a spus el.
Un alt oficial al Bisericii, arhiereul Sviatoslav Ciurkanov, a observat că în rândul trupelor există o lipsă „catastrofală” de preoți.
El a făcut apel la camarazii săi din Biserica Ortodoxă Rusă „să nu se eschiveze” de la călătoriile în zona de „operațiuni speciale”.
„Este clar că totul se face pe bază de voluntariat. Dar acest război ne afectează și ne va afecta pe toți. Și cu cât vom realiza mai repede acest lucru, cu atât mai repede se va termina totul”, a spus Ciurkanov, citat de The Moscow Times.
Arhimandritul Demetrius Vasilenkov, vicepreședinte al Departamentului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru Cooperarea cu Forțele Armate, a spus și el că activitatea preoților din prima linie este „principala condiție pentru victorie” în războiul împotriva Ucrainei. El a asigurat că un soldat credincios știe „că luptă pentru adevăr și nu se lasă transformat într-o fiară”. Potrivit reprezentantului Bisericii, ucrainenii sunt cei care îi forțează pe soldații și ofițerii ruși să comită crime de război.
„Scopul inamicului este de a-i face pe soldații noștri să răspundă la atrocitățile lor cu propriile lor atrocități, împingându-i astfel în păcat și privându-i de ajutorul lui Dumnezeu”, a spus oficialul, citat de The Moscow Times.
„Avem o armată fără spirit, trebuie să lucrăm foarte mult la acest lucru. Acestea ar fi trebuit să fie făcute ieri și alaltăieri, la punctul de desfășurare permanentă, și nu astăzi într-o tranșee”, a spus și arhimandritul Andrei Kanev, comandant adjunct al Districtului Militar Central.
Preotul a mai cerut revenirea cursului de religie în instituțiile militare de învățământ. „Există comandanți și adjuncți care l-au simțit pe Dumnezeu, au simțit credința – dar nu au ajuns încă la Ortodoxie. Prin urmare, trebuie să muncim din greu – și pentru aceasta trebuie să mărim posturile personalului”, a adăugat arhimandritul.
În noiembrie 2024, din ordinul ministrului apărării Andrei Belousov, Armata Rusă a creat postul de asistent al comandanților districtelor militare pentru activitatea cu militarii credincioși. „Acesta este, în esență, mentorul spiritual al comandantului, care este întotdeauna cu el – pe linia frontului, la postul de comandă, lângă trupe”, a declarat Oleg Veselkov, șeful adjunct al Direcției principale politico-militare (GVPU) a forțelor armate ruse.