Nicoleta Dumitrescu

Cu vechime în administrația publică, votat în funcția de parlamentar și ajuns acum președinte al Senatului, adică al doilea om în stat, Ilie Bolojan a luat în mână foarfeca reducerilor și e hotărât să umble cu ea acolo unde a văzut deja surplusuri. Iar instituția vizată este chiar aceea pe care o și conduce, Senatul, propunerea sa fiind aceea de reducere a cheltuielilor, văzută însă prin reducerea a 200 de posturi. Este prima și cea mai de amploare reorganizare care să aibă ca rezultat implicit reducerea de posturi, astfel că, deja, considerându-se nedreptățiți și susținând că propunerea este făcută în grabă și fără transparență, angajații Senatului au sărit în sus, revoltați!
Așa se întâmplă, însă, atunci când se dorește o mai bună organizare, văzută și prin prisma reducerii posturilor, gândirea unora fiind aceea că, poate, la cât este de mare…Casa Poporului, este nevoie să fie populată și cu angajați, în aceeași măsură! Numai că, după cum se știe, multe dintre posturi au fost artificial create și bine remunerate special pentru pilele și relațiile celor din partid, fără ca persoanele în cauză să și le merite. Iar cum nimeni și nimic nu puteau, ulterior, să schimbe ceva, ani la rândul s-au tot închis ochii la inactivitatea acestora! Pentru a-și justifica, într-un fel, propunerile de reducere, Ilie Bolojan a susținut că, având în vedere faptul că de-a lungul ciclurilor electorale au tot fost angajări peste angajări, este cazul ca acum să se mai și spună și ”Stop!” și să se aplice ceea ce acesta a numit ”legea normalității”, aceea prin care demnitarul să vină cu propriii lui oameni, oameni care să plece odată cu el, când acesta își încheie mandatul.
Plecând de la această inițiativă, ce bine ar fi ca și prin ministere, dar și prin alte instituții ale statului, să se umble prin unele posturi cu foarfeca reducerilor ! Ar avea ce să se taie, pentru că sunt mulți angajați care au ca sarcină doar plimbatul hârtiilor între birouri! Iar această situație o cunosc, foarte bine, inclusiv politicienii, pentru că, odată ajunși la putere, mai ales cu girul lor s-au făcut unele angajări, sprijinul și recomandările liderilor de partid fiind, așa cum se cunoaște, principalul criteriu de accedere pe funcții.
Când s-a aprobat mult contestata ”ordonanță trenuleț”, au fost readuse în atenție, de către reprezentanții partidelor care acum sunt la putere, atât necesitatea reducerii cheltuielilor, cât și reducerea posturilor. Numai că aici este vorba și de o oarecare doză de fățărnicie din partea politicienilor. De ce? Pentru că primul lucru pe care îl discută politicienii la masa negocierilor sunt funcțiile, iar ca să ajungă la toți, așa cum s-a văzut de fiecare dată, s-au tot înființat ba ministere, ba consilii ori agenții peste agenții! Or, această împărțeală de instituții a însemnat și aducerea de noi oameni, evident tot pe criterii politice!
Revenind, oare va reuși șeful Senatului să-și ducă la bun sfârșit planurile propuse? Rămâne de văzut! Oricum, dacă va reuși, această inițiativă n-ar fi rău dacă s-ar considera un bulgăre de zăpadă care să se rostogolească și prin celelalte instituții ale statului, nu doar prin birourile și holurile somptuoase ale Parlamentului. E de văzut însă!