Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că România a preluat comanda Forţei Uniunii Europene în Bosnia şi Herţegovina (EUFOR). Potrivit unui comunicat al MApN, transmis ieri , în prezenţa secretarului de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, şi a şefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, generalul-maior Florin-Marian Barbu a preluat, astăzi, 21 ianuarie, comanda Forţei Uniunii Europene în Bosnia şi Herţegovina – EUFOR, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Camp Butmir, Sarajevo, potrivit TvrInfo.
Prin preluarea comenzii EUFOR, cea mai mare operaţie multinaţională din Balcanii de Vest desfăşurată sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC), România exercită, în prezent, comanda a două dintre cele nouă operaţiuni şi misiuni militare sub steagul Uniunii Europene, la care contribuie cu efective şi tehnică militară, menţionează sursa citată.
Exercitarea comenzii EUFOR, a apreciat şeful Statului Major al Apărării, va întări prestigiul şi va consolida respectul de care se bucură militarii români în cadrul comunităţii euro-atlantice. Conform comunicatului, în cadrul operaţiei, România va asigura mai multe funcţii esenţiale, printre care şi comanda batalionului multinaţional, care poate să reacţioneze „ferm”, în funcţie de necesităţi, în sprijinul autorităţilor din Bosnia şi Herţegovina, pentru menţinerea unui climat sigur şi securizat.
„Stabilitatea regiunii Balcanilor de Vest este o prioritate pentru România, aceasta fiind de importanţă strategică pentru securitatea europeană şi euro-atlantică.”, spune Ministerul.
Totodată, începând de luni, Detaşamentul Forţelor Aeriene Române a intrat în serviciul operaţiei EUFOR ALTHEA, având ca principale responsabilităţi evacuarea medicală (MEDEVAC), în regim 24/7 şi misiunile de transport şi cercetare sub comanda EUFOR.
Pentru următoarele patru luni, cele patru elicoptere IAR 330 ale Forţelor Aeriene Române vor executa misiuni specifice de transport, cercetare şi evacuare medicală sub comanda EUFOR, informează MApN.
Astfel, Forţele Aeriene Române au revenit după o perioadă de 20 de ani în cadrul operaţiei EUFOR ALTHEA.