Donald Trump a depus, ieri, 20 ianuarie 2025, jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite. Miliardarul a început al doilea mandat în fruntea celei mai puternice democrații a lumii, marcând una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii.
Ziua a fost marcată de ceremonii și evenimente grandioase, la care au fost așteptați să participe peste 200.000 de oameni, potrivit România TV. Trump a preluat oficial funcția de la președintele în exercițiu, Joe Biden.
În dimineața zilei de 20 ianuarie, Trump a început ziua prin participarea la o slujbă la Biserica Episcopală St. John’s, situată vizavi de Casa Albă.
Trump, în vârstă de 78 de ani, a depus jurământul în fața președintelui Curții Supreme, John Roberts, în interiorul complexului Congresului din cauza vremii reci, spre deosebire de ceremonia din 2017, care a avut loc în fața Capitoliului (în foto).
La eveniment au fost invitați și lideri influenți, atât din SUA, cât și din străinătate, printre care Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg, care au avut locuri speciale la ceremonie. De asemenea, Trump a invitat o serie de lideri străini și politicieni, inclusiv pe președintele Argentinei, Javier Milei, și pe prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni.