Preşedintele UNPR preferă ca formaţiunea sa să participe la alegerile parlamentare din toamnă într-o alianţă. Valeriu Steriu a declarat că UNPR are „tatonări” cu toate partidele, inclusiv cu PNL, dar aminteşte că partenerul „tradiţional” este PSD. Valeriu Steriu precizează că alianţa cu PSD a avut un succes foarte mare în Bucureşti. „Suntem din plin în perioada negocierilor cu partenerii de posibilă alianţă. Tradiţional, am avut în ultimii ani colaborarea şi parteneri în dreptul PSD-ului, cu care am reuşit de fapt şi în această primăvară câteva alianţe bune, cum ar fi cea de la Bucureşti, în care am avut un succes foarte mare. Dar în următoarele zile, poate chiar săptămâni, lucrurile acestea se vor configura. Suntem doar la începutul acestor discuţii, sunt tatonări şi evident, în funcţie de toate variantele, inclusiv varianta de a merge singuri în alegeri poate fi o cale”, a declarat liderul UNPR.














