Traficul pe Podul Prieteniei care face legătura între Giurgiu şi Ruse, Bulgaria, se desfăşoară pe o singură bandă, în sistem semaforizat, după ce partea bulgară a reluat lucrările de reparaţii la pod.
„Pe partea bulgară a Podului Prieteniei se lucrează, astfel încât circulaţia pe pod se desfăşoară pe o singură bandă, în sistem semaforizat”, a declarant, pentru Agerpres, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, Raluca Stanciu.
Astfel, după intrarea în Schengen au fost ridicate controalele la frontieră, dar se circulă cu restricţii pe Podul Prieteniei, ca urmare a acestor lucrări de reparaţii efectuate de partea bulgară.
Din luna iulie 2024 circulaţia pe Podul Prieteniei se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă, în sistem semaforizat, după ce au fost demarate lucrări de reparaţii pe partea bulgară a podului, lucrări estimate că vor dura aproximativ 730 de zile şi se vor desfăşura zilnic, timp de 10-12 ore.
În acest context, ITPF Giurgiu recomandă participanţilor la traficul transfrontalier utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internaţional de la graniţa cu Republica Bulgaria care sunt pe raza judeţului Dolj, la Calafat şi Bechet, trecere cu bacul, în judeţul Teleorman, la Zimnicea şi Turnu Măgurele, ambele treceri cu bacul, pe raza judeţului Călăraşi, prin Călăraşi, trecere cu bacul, precum şi pe raza judeţului Constanţa la Vama Veche, Ostrov şi Negru Vodă.
Acasă Actualitate Credem că vă interesează/Traficul pe Podul Prieteniei se desfăşoară pe o singură...