Având în vedere informațiile recent apărute în spațiul public despre Metapneumovirusul uman (HMPV), prin intermediul unui comunicat de presă, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a ținut să facă o serie de clarificări în vederea unei mai bune înțelegeri, dar mai ales corecte, a situației.
”Primul caz detectat și raportat, în luna noiembrie 2024, în cadrul sistemului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) a fost din București. Un al doilea caz din București a fost confirmat pe data de 9 ianuarie 2025, de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, iar cazul din Oradea este în curs de validare. HMPV este un virus respirator obișnuit pe care îl urmărim în cadrul sistemului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI). Acesta a fost detectat la un număr mic de cazuri, începând din sezonul 2013-2014. Atunci au fost doar 15 cazuri în întreg sezonul, în alți ani sub 10, iar în sezonul 2024-2025 au fost confirmate, până la această dată, două cazuri. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, nivelul infecțiilor respiratorii acute în China, inclusiv cauzate de Metapneumovirusul uman (HMPV), este în limitele așteptate pentru sezonul de iarnă, fără modele neobișnuite de izbucniri epidemice. Autoritățile chineze au confirmat că sistemul sanitar nu este copleșit, iar spitalizările sunt în prezent mai puține decât în perioada similară a anului trecut. Nu au fost declarate situații de urgență și, în consecință, nu au fost declanșate nici măsuri de răspuns la acestea”, se precizează în comunicatul de presă al INSP. În acest context, reprezentanții instituției recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor: Spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun; Respectarea igienei tusei și a strănutului: acoperirea nasului și a gurii cu un șervețel în timpul tusei și al strănutului și aruncarea lui după utilizare sau acoperirea în totalitate a nasului și a gurii în plica cotului în timpul strănutului; Aerisirea zilnică a încăperilor; Evitarea locurilor aglomerate; Adresarea la medicul de familie la apariția simptomelor respiratorii, pentru a stabili recomandările necesar a fi urmate; Evitarea intrării în colectivitate și în alte locuri aglomerate a persoanelor care au semne și simptome sugestive pentru gripă (febră, strănut, tuse, dureri în gât, dureri musculare) până la dispariția acestora și adresarea la medicul de familie. ”Îndemnăm populația să respecte măsurile de prevenire și să contacteze medicul de familie în cazul apariției simptomelor respiratorii”, au mai precizat cei de la INSP.