Florin Tănăsescu
I-a treia zi când mă trezesc cu faţa la cearceaf. Beau din cafea, mă uit în calendar şi m-apucă jalea. Mai sunt vreo trei luni până la Paşte.
O iau pe trotuar, zâmbesc amar la gândul că s-a dus minivacanţa.
Un pom de Crăciun îmi accentuează depresia. Intru-n prima farmacie care-mi iese-n cale.
În fine, coada cât casa!În sfârşit, toţi pensionarii lumii n-au altceva de făcut decât să-mi obtureze drumul spre ghişeu.
Ajung la farmacistă şi nu-i înţeleg zâmbetul când mă întreabă ce-mi doreşte pipota. O-ntreb dacă are „Remedii naturiste pentru zile triste”.
N-are. Şi pune fondanta pe zilele-astea triste:”Încercaţi cu ceai de sunătoare!”.
Un fost Pom de Crăciun stă stingher lângă o ghenă. M-apucă nervii. „De ce tăiaţi pădurile, mă? Ai? Să le vindeţi austriecilor, las’ că vă ştiu eu!”.
La semafor, fireşte, e culoarea roşie. I-aud pe câţiva tineri cum se vaită că au examen, că n-au parcurs materia…
„Să picaţi toţi, mă! Că eu, la vârsta voastră rupeam cartea, nu alta. Da’ voi, toată ziua pe telefoane!”.
Îmi zdrăngăne şi mie smartphonul. Era un mesaj întârziat: „La mulţi ani! Pupici”.
Păi, să nu mi se pună piticii pe creier? Ba, da!
Că un „Hristos a Înviat!” nu putea să scrie. Să simt şi eu că vin alte zile libere.
Pun mâna pe clanţă şi intru de parcă m-aş întoarce la serviciu.
Ba chiar bag în marşarier. Clanţa prinsese ceva rugină. Timpul, deh! Încă un an care-a trecut!
Mi se pare mie sau şefului care se uită chiorâş la mine i-au mai apărut câteva fire albe-n cap pe scăfârlie?
„Nu ţi se pare!”, îmi ghiceşte gândul şi-mi dă răspunsul una, de care cândva fusesem „în limbă”. Da’ n-a fost să fie. Adică a fost pentru ea, că s-a măritat cu un fotbalist.
De-atunci plătesc acatiste să retrogradeze … Nu vă spun cine.
Gagica continuă să dezlege integrame, eu mă uit pe geam, doar-doar oi vede vreun ţânţar. Semn de primăvară, nu? Nu, că n-apare!
Final de ars gazul la serviciu. C-aşa-i tradiţia în perioada asta. Culoarea semaforului e de data asta verde, dar nu mă grăbesc. Aştept să se-ntoarcă studenţii ăia… Vedea-i-aş picaţi pe toţi!
Mă plictisesc şi-o iau agale spre casă. Într-o curte, o capră behăie ca apucata. Apoi se spânzură. Admir priveliştea şi mi se-nseninează privirea.
La fel şi în curtea vecinului; bocete c-a mierlit-o a treia capră de la-nceputul anului.
Ei, aşa da! Încep să redevin „normal”. Mă bucur chiar că vechile noastre mentalităţi-tradiţii nu dispar!
Mâine, aşadar, voi fi mai optimist. Se-apropie Postul Paştelui, când vom fi mai buni.
Timpul se scurge mai uşor.
Trece, trece… Şi clanţa uşii rugineşte. Şi şeful meu cheleşte! Şi fosta-mi iubire îmbătrâneşte.
Nu ştiu dumneavoastră, dar eu mă cred nemuritor…
