V. S.
Trimis în judecată pentru fapte de corupție, alături de alți șase inculpați, Iulian Dumitrescu, fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, a cerut la începutul lunii decembrie ridicarea controlului judiciar. Solicitarea i-a fost respinsă de magistrații de la Tribunalul București. Mai mult decât atât, vineri, 20 decembrie, judecătorii bucureșteni au dispus menținerea controlului judiciar pentru încă 60 de zile atât pentru Dumitrescu, cât și față de alți patru inculpați din dosar. În plus, judecătorii Tribunalului București au impus, fiecăruia dintre inculpați, suplimentar, ”obligația de a nu se apropia de martorii P.M.I. şi V.A.M. și de a nu comunica cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale”. Cei cinci au drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.