Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vinerea trecută, legea privind Codul silvic, având ca obiect de reglementare regimul silvic, guvernanţa sectorului silvic, controlul aplicării şi respectarea regimului silvic, precum şi regimul sancţionator, conform Agerpres. Prin acesta, se stabileşte cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure, drumurile forestiere vor fi supravegheate video, cu sisteme tehnice de monitorizare/înregistrare, care să ajute la descoperirea furturilor şi tăierilor ilegale.
Sunt introduse noi infracţiuni silvice: falsificarea datelor informatice de natură silvică şi falsul în declaraţiile informatice vor fi pedepsite cu 1 până la 5 ani de închisoare. Noul Cod silvic prevede totodată înfiinţarea Registrului Forestier Naţional (RFN) pentru evidenţa exploataţiilor forestiere, în care vor fi incluşi toţi proprietarii de pădure din România, pentru facilitarea prin modalităţi informatice a avizărilor şi raportărilor între diferite entităţi publice şi monitorizarea implementării serviciilor silvice, precum şi Consiliul Naţional pentru Silvicultură, care va avea rol de a urmări exercitarea în condiţii de etică profesională şi respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic.
Se stabilesc clar obligaţiile şi drepturile proprietarilor de terenuri forestiere, diferenţa pentru proprietăţile forestiere de până la 10 ha şi proprietăţile forestiere de peste 10 ha. Potrivit proiectului, se extinde suprafaţa unde sunt interzise aceste tăieri la ras la parcurile naturale şi toate ariile naturale protejate din țară şi se introduce conceptul de „insule de îmbătrânire”, un mecanism prin care suprafeţele de pădure de minimum 0,1 ha, cu rol în menţinerea biodiversităţii, vor fi protejate de tăieri.
De asemenea, se dublează suprafaţa minimă acoperită cu arbori, necesară pentru categoria de folosinţă pădure, de la 0,25 ha la 0,5 ha. Se introduce și termenul de „folosinţă agrosilvică”, ceea ce înseamnă că terenurile agricole vor putea fi mai uşor împădurite. Prin proiect sunt definite interesele şi incompatibilităţile pentru personalul domeniului silvic şi se dă posibilitatea tuturor cetăţenilor de a se plimba pe jos sau cu bicicleta în orice pădure din ţară.
În cazul terenurilor din Fondul Forestier Național în suprafaţă de maximum 30 ha inclusiv, pentru care nu există administrare sau pentru care nu sunt asigurate servicii silvice minimale, al căror proprietar nu se poate identifica ori a cărui succesiune nu a fost dezbătută sau nu există materializate în teren limitele proprietăţii, Garda Forestieră competentă teritorial notifică în scris unitatea administrativ-teritorială locală pe raza căreia se găseşte terenul cu privire la necesitatea de a se asigura paza şi serviciile silvice minimale.