G.Marin
Etapa a doua a returului seriei A a diviziei secunde feminine a programat echipei prahovene o deplasare la Cluj-Napoca. Antrenorul Adrian Chiruț se aștepta la un meci de luptă. Câtă luptă o fi fost este mai greu de apreciat! Dar site-ul oficial al FRH arată că echilibrul între cele două combatante a durat doar cinci minute, după care fetele din Prahova și-au luat zborul către a 11-a victorie consecutivă, necunoscând înfrângerea. Din acel minut menționat, decolarea „bufnițelor” s-a produs prin patru goluri consecutive (2-6, min. 11), timpul nefăcând altceva decât să mărească avantajul constant . Și în acest meci au lipsit, nerefăcute după accidentări, Raluca Băcăoanu și Roxana Beșleagă.
CSU Cluj-Napoca – CS Județean Prahova 23-38 (12-18)
CSJ: Viktoryia Tymoshenkova 7 intervenții (1 de la „7 metri”) / 23 de aruncări (30%), Emanuela Ivașcu 3 (1) / 10 (30%), Ioana Paraschiv 2 (1) / 2 (100%) – Ana Berbece 8 goluri (3 din „7 metri”), Roxana Cîrjan 8 (5), Natalia Striukova 5, Anamaria Dumitrașcu 5, Bianca Sărățeanu 4, Florina Alexandru 3, Cătălina Sava 3, Bianca Berbece 1, Dora Krsnik 1, Daria Norocea, Carmen Stoleru, Diana Andrița, Ștefania Epureanu. Antrenori: Adrian Chiruț, Robert Comendant.