V. Stoica

Accidentul cumplit care a avut loc marți seară, în jurul orei 22:30, pe Bulevardul Castanilor din Ploiești, în urma căruia doi tineri de 26 și 27 de ani au murit, ridică mai multe semne de întrebare. Una dintre acestea este dacă tragedia putea fi evitată. Și probabil că ar fi putut fi evitată dacă ar fi existat limitatoare de viteză în zona în care s-a produs impactul violent al bolidului cu stâlpul de electricitate de pe marginea trotuarului, dacă ar fi existat sisteme video performante care să capteze în timp real imagini din trafic, astfel încât instituțiile responsabile să ia măsuri de urgență, dacă ar fi fost mult mai prezente Poliția Locală și Poliția Rutieră în zonele în care se știe că sunt preferate pentru întreceri, în special după căderea nopții. Și, bineînțeles, dacă s-ar respecta regulile de circulație.
Ieri, Poliția Prahova a transmis câteva precizări ca urmare a accidentului teribil din seara de marți, în care se arată că a fost depistat și identificat tânărul care conducea celălalt autoturism care apare în imaginile surprinse cu câteva secunde înainte de coliziune. Mai mult, polițiștii spun că ei fac tot ce se poate pentru a preveni astfel de accidente: ”atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești acționează cu aparate radar în zona în care s-a produs evenimentul nefericit”, se arată în informarea de presă. Se pare că este nevoie de mai mult!
”Cu privire la accidentul rutier din data de 10 decembrie a.c., din jurul orei 22.30, din municipiul Ploiești, soldat cu decesul a doi tineri, revenim cu următoarele precizări: La data de 15 iulie a.c., șoferului decedat i s-a reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere, pentru săvârșirea contravenției de comportament agresiv în trafic. Împotriva actului sancționator, acesta a formulat plângere contravențională, sens în care i s-a restituit permisul de conducere, până la soluționarea cauzei. Astfel, la momentul producerii accidentului rutier, acesta avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice valabil.
În cauză, cercetările au fost continuate, fiind identificat și depistat și conducătorul autoturismului care se afla pe banda nr.1 a sensului de mers Gara de Sud către centrul orașului, la momentul accidentului rutier. Acesta este un tânăr de 26 de ani, din municipiul Ploiești, care a fost audiat, ocazie cu care, față de acesta s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de participare la întreceri neautorizate pe drumurile publice și astfel i s-a reținut permisul de conducere, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație. Precizăm faptul că atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești acționează cu aparate radar în zona în care s-a produs evenimentul nefericit, și nu numai. Totodată, în vederea prevenirii unor astfel de evenimente tragice, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești continuă activitățile care se desfășoară întocmai pentru evitarea accidentelor de circulație, fiind luate o serie de măsuri suplimentare, printre care și continuarea acționării zilnice pentru constatarea și sancționarea contravențiilor privind nerespectarea regimului legal de viteză, pe Bulevardul Independeței, sau a altor abateri de la normele în vigoare care pot conduce la astfel de urmări. La acest moment, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, pentru a fi luate toate măsurile legale în consecință, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și participarea la întrecere neautorizată pe drumurile publice” (Comunicat IPJ Prahova).

Se cer măsuri urgente pentru ca astfel de tragedii să nu se repete

Într-un comunicat de presă, grupul consilierilor PSD din Consiliul Local Ploiești trage un semnal de alarmă în legătură cu siguranța traficului din municipiu și solicită măsuri urgente pentru ca tragedii precum cea de marți seară să nu se mai repete: ”Grupul consilierilor Partidului Social Democrat din cadrul Consiliului Local al Municipiului Ploiești trage un semnal de alarmă în urma tragediei petrecute pe Bulevardul Independenței din Ploiești, în care doi tineri și-au pierdut viața într-un accident teribil.În aceste momente cumplite pentru familiile îndoliate, gândurile noastre sunt alături de toți cei care suferă după producerea acestui groaznic accident. Această dramă putea fi, însă, evitată și se impune să luăm măsuri concrete pentru a preveni astfel de evenimente devastatoare atât pentru familiile celor implicați, cât și pentru comunitatea noastră. Orașul nostru trebuie să devină un exemplu de responsabilitate și implicare, iar siguranța locuitorilor să fie prioritatea noastră numărul unu. Suntem hotărâți să colaborăm cu toate părțile implicate, cu toate instituțiile responsabile, pentru a asigura siguranța tuturor cetățenilor. Prioritare sunt, în opinia noastră, montarea relantisoarelor la trecerile pentru pietoni și un sistem de supraveghere video performant, care să permită urmărirea în timp real a eventualelor probleme din trafic. Solicităm întrunirea de urgență a Comisiei Municipale pentru Transport și Siguranța Circulației, astfel încât să fie impuse de îndată măsuri, pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete”, au transmis reprezentanții PSD.

Ce spune Primăria Ploiești

Reprezentanții Primăriei Ploiești au reacționat în scurt timp la solicitarea făcută de consilierii locali social-democrați în legătură cu necesitatea creșterii siguranței traficului în municipiu. ”Pe termen scurt: pe data de 28.11.2024 în Comisia de siguranță a traficului s-a decis montarea de limitatoare viteză pe Bulevardul Independenței în locul trecerilor de pietoni elevate, la ambele ronduri. Acest lucru va face mult mai puțin probabile vitezele ce pun în pericol siguranța participanților la trafic. Termenul de implementare este: în cel mai scurt timp, depinzând de condițiile meteo necesare pentru finalizarea marcajelor și astfel recepționarea lucrării de refacere a Bulevardului. După ce lucrarea e recepționată, montarea limitatoarelor va fi intra în lucru cu prioritate. Pe termen mediu și lung: în cadrul proiectului Managementul inteligent al intersecțiilor din Municipiul Ploiești, cu termen de finalizare 15.04.2026, vor fi montate camere de trafic în 41 de intersecții, incluzând intersecția din zona Conpet de pe Bulevardul Independenței. Practic, aceste camere vor face cursele ilegale pe Bulevard imposibile și vor duce la sancționarea imediată a tuturor celor care încalcă limitele de viteză”, arată reprezentanții municipalității ploieștene.