Secund al Petrolului în sezonul trecut, spaniolul Jorge Alvarez a semnat cu o echipă de prim-eşalon din China – Henan, club foarte bine cotat în fotbalul asiatic. Plecat de la Ploieşti pentru că nu a încasat drepturile financiare cuvenite, lucru păţit, de altfel, de majoritatea celor care au lucrat la Petrolul, Alvarez va activa la clubul unde este angajat şi un predecesor al său pe banca petrolistă – Florin Pârvu!
Dacă spaniolul se ocupă de pregătirea fizică a primei echipe, Pârvu, fost jucător la Henan, stă pe banca echipei de “tineret”, cu care s-a calificat la turneul final de la Shenzhen, urmând ca în august să vină în pregătire cu elevii săi în Anglia, chinezii având o bună legătură cu Academia clubului Chelsea, care va găzdui jucătorii lui Henan.