N. Dumitrescu

Ca urmare a punerii în aplicare a unei dispoziții a primarului Mihai Polițeanu, după 25 de ani, Piața Centrală din Ploiești are, în sfârșit, trotuare! Acest lucru se întâmplă după ce, așa cum v-am anunțat în ediția de luni a ziarului nostru, pe data de 2 decembrie a.c., au fost demolate spațiile, considerate ilegale, în care își desfășurau activitatea unii comercianți de flori, dar și de legume, pe două dintre laturile pieței menționate, cei care aveau contracte de desfășurare a activității fiind relocați în interiorul pieței. Așa cum a anunțat Primăria Ploiești, dispoziția de demolare a fost dată ca urmare a faptului că, în urma verificărilor, s-a constatat că respectivii comercianți își desfășurau activitatea pe domeniul public, respectiv pe trotuar, total ilegal, drept pentru care noul primar al Ploieștiului a ținut să fie eliberat domeniul public, situație care trena, așa cum s-a și menționat într-o discuție cu comercianții, de 25 de ani. După demolarea spațiilor ilegale, luni seară, reprezentanții Primăriei Ploiești au transmis următorul comunicat: ”Municipalitatea ploieșteană a început desființarea copertinelor edificate ilegal pe terenul proprietatea municipiului Ploiești, situate în strada George Coșbuc – intersecția cu strada General Vasile Milea. Primarul Mihai Polițeanu a dispus desființarea spațiilor construite ilegal din incinta platoului Pieței Centrale, acesta fiind prezent la demararea acțiunilor de evacuare a comercianților ilegali, fiind însoțit de echipajele de intervenție ale Poliției Locale Ploiești. Edilul a purtat un dialog direct cu comercianții și le-a explicat acestora ferm că trebuie respectată legea, iar florarii își pot desfășura activitatea doar în spațiile construite legal, această acțiune venind ca urmare a constatării că structurile respective au fost realizate fără respectarea prevederilor legale. Conform dispoziției primarului municipiului Ploiești, costurile inițiale ale demolării vor fi suportate de către primărie, cu intenția de a recupera aceste cheltuieli de la societatea responsabilă pentru construcția copertinelor, SC Hale și Piețe SA Ploiești. Măsura de desființare a acestor construcții ilegale din Piața Centrală a Ploieștiului reflectă angajamentul administrației locale de a menține ordinea urbanistică și de a asigura respectarea legilor în vigoare. Ploieștiul trebuie să realizeze o dezvoltare urbană, într-un mod ordonat și conform cu standardele legale stabilite”.