F.T.

Lucrători din cadrul Biroului de Combatere a Furturilor din Locuințe Ploieşti au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară pentru documentarea unei cauze penale ce are ca obiect comiterea infracțiunii de furt calificat.
«Din cercetări – precizează poliția prahoveană într-un comunicat – a reieșit faptul că, la data de 9 februarie a.c., persoana bănuită de comiterea faptei ar fi pătruns într-un imobil din Ploiești, de unde ar fi sustras suma de 20.000 de lei și 3.000 de euro. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că aceeași persoană ar mai fi sustras și alte sume de bani din imobile din București și din județele Brașov și Hunedoara, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130.000 de lei.
În urma perchezițiilor două persoane au fost conduse la sediul unității de poliție». La acțiune au participat, alături de polițiștii prahoveni, și angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.