• Continuitate a încrederii acordate primarului și viceprimarului localității
Luiza Rădulescu Pintilie
Echipă completă la conducerea administrației locale din orașul Băicoi! Aflat din iunie 2017 în fruntea administrației locale – ca urmare a alegerilor parțiale locale, după ce preluase, încă din noiembrie 2016, funcția de viceprimar cu atribuții de primar în baza încetării mandatului primarului de la acea vreme, declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate -, domnului Marius Constantin i-a fost reconfirmată, prin votul exprimat pe 9 iunie a.c., încrederea concetățenilor săi și pentru mandatul 2024-2028. Într-o ceremonie specială, acesta a depus jurământul, conform prevederilor art. 117 și art .150 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile și completările ulterioare, rostind în prezența noului Consiliu Local, la rândul său legal constituit: “Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor oraşului Băicoi. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”. În același cadru se desfășurase, anterior, ceremonia de constituire a Consiliului Local al Orașului Băicoi, convocat prin Ordinul Prefectului – Județul Prahova nr. 435/18.10.2024, cu modificările ulterioare. Astfel au depus jurământului consilierii locali aleși și ale căror mandate au fost validate de către Judecătoria Câmpina.Ca urmare, componența noului Consiliul Local al Orașului Băicoi este următoarea: NISTORESCU MARIUS (PUSL) ales pe lista Alianţa Electorală PSD-PUSL; DUMITRESCU ADRIAN – MIHAIL (PSD) ales pe lista Alianţa Electorală PSD-PUSL; MĂRĂCINEANU MARIUS (PUSL) ales pe lista Alianţa Electorală PSD-PUSL; CHIOTOROIU GHEORGHE (PUSL) ales pe lista Alianţa Electorală PSD-PUSL; TIUGAN DORU MARCEL (PSD) ales pe lista Alianţa Electorală PSD-PUSL; CȊRCIUMARU GHEORGHE (PUSL) ales pe lista Alianţa Electorală PSD-PUSL; COJOCARU GEORGETA IULIANA (PUSL) ales pe lista Alianţa Electorală PSD-PUSL; STOINESCU GHEORGHE (PUSL) ales pe lista Alianţa Electorală PSD-PUSL; CURĂVALE DRAGOṢ (PSD) ales pe lista Alianţa Electorală PSD-PUSL; ARICIU MIHAI – CĂTĂLIN (PUSL) ales pe lista Alianţa Electorală PSD-PUSL; HURLOIU ALEXANDRU (PNL); PETRESCU COSTIN TADEUSZ (PNL); BUTUROIU ION (PNL); OJOG CRISTINEL (PNL); RADU CONSTANTIN (AUR); RADU VASILE (AUR); ṢTEFĂNICĂ GABRIEL – TRAIAN (PARTIDUL S.O.S.).Solemnitatea și emoția momentului au fost completate și de evidențierea importanței și responsabilității unor asemenea învestituri, secretarul general al orașului Băicoi, doamna Cristina Mariana Savu, prezentând reglementările legale privind asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, prevenirea și sancționarea corupției , precum și prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare referitoare la conflictul de interese și incompatibilitățile aleșilor locali.
Cu siguranță, în calitatea lor de cel mai în vârstă și, respectiv, cei mai tineri consilieri locali aleși, drept pentru care li s-a încredințat conducerea acestei ceremonii speciale, domnii RADU VASILE ( născut în anul 1956), și ARICIU MIHAI CĂTĂLIN (1997) și HURLOIU ALEXANDRU(1985) au avut emoții și din acest punct de vedere.
Continuitatea în activitatea administrației locale avea să fie susținută și prin decizia legislativului local care, întrunit în prima sa ședință, l-a desemnat în data de 13 noiembrie ca viceprimar pe domnul NISTORESCU MARIUS (PUSL), ales pe lista Alianţa Electorală PSD-PUSL, și acestuia încredințându-i-se un nou mandat.
De altfel, mulțumind pentru încrederea acordată, primarul Marius Constantin a evidențiat opțiunea pentru liniște, stabilitate și continuitate, cele care pot susține îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru noul mandat început oficial.