Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna octombrie 2024 cu 1,2% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 601,965 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 9,8% (4,9% în termeni reali), conform datelor publicate ieri de Banca Naţională a României, preluate de Agerpres.
Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 70,7% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,1% faţă de luna septembrie 2024, până la 425,783 miliarde lei. Comparativ cu luna octombrie 2023, acestea s-au majorat cu 13,1% (8% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,4% faţă de luna anterioară, până la 243,193 miliarde lei, şi cu 17,8% (12,6% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 0,7% (până la 182,590 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna octombrie 2023, au înregistrat o creştere de 7,3% (2,5% în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 29,3% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,3% faţă de luna septembrie 2024, ajungând până la nivelul de 176,182 miliarde lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu luna octombrie 2023, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 2,6% (2,4%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 0,5% faţă de luna septembrie 2024, până la 120,205 miliarde lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 0,8% (0,6%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 3,1% faţă de luna septembrie 2024, până la 55,976 miliarde lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu octombrie 2023, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 6,7% (6,5%, în cazul exprimării indicatorului în euro).