N.Dumitrescu

Așa cum v-am anunțat și în ediția de ieri a ziarului nostru, desfășurarea primului tur al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Prahova, nu a fost ocolit și de incidente electorale. Astfel, după închiderea urnelor, la ora 21.00, pe data de 24 noiembrie a.c., reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – prin intermediul Centrului de Comunicare Județean Prahova – creat special pentru a fi ”vocea unică” responsabilă pentru comunicarea publică la nivel județean în ziua alegerilor – au transmis o centralizare a incidentelor electorale. Astfel, în ziua votului, au fost înregistrate 39 de posibile incidente, dintre care 24 au fost neconfirmate, fiind constatate, totodată, cinci fapte de natură contravențională și șase fapte de natură penală. În ceea ce privește situațiile considerate a fi de natură penală, în afară de cele două cazuri prezentate deja, unul în care un bărbat din Ploiești a vrut să voteze de două ori, iar o femeie din comuna Brazi a dorit să-și exercite votul în baza actului de identitate al altei persoane, au mai fost date detalii și despre alte trei cazuri. Concret, polițiștii Secţiei de Poliție Rurală Valea Doftanei au fost sesizați, la data de 24 noiembrie a.c.,despre faptul că președintele secției de votare nu îi permite unei persoane să voteze. S-a constituit o echipă operativă pentru verificarea aspectelor sesizate, polițiștii, deplasându-se la fața locului, constatând că președintele unei secții de votare nu i-a permis unui bărbat exercitarea dreptului de vot, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicare a exercitării drepturilor electorale. Un alt incident electoral, soldat de asemenea cu dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, a fost înregistrat la Puchenii Mari, după ce s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 46 de ani și-a exercitat dreptul de vot, deși avea interzis acest drept din anul 2012. ”Polițiștii Secţiei de Poliție Rurală Valea Călugărescă au fost sesizați, la data de 24 noiembrie a.c., despre faptul că o persoană ar fi încălcat legea privind campania electorală. În baza sesizării, polițiștii au efectuat verificări cu privire la aspectele sesizate, constatând faptul că o persoană ar fi încercat să influențeze alegătorii prin promiterea unor foloase în vederea votării unui anumit candidat. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor”, se mai arată în comunicatul primit de la Centrul de Comunicare Județean Prahova, referitor la incidentele electorale înregistrate în Prahova la primul tur al alegerilor prezidențiale.
În ceea ce privește situația incidentelor electorale înregistrate la nivel național, așa cum s-a anunțat în mod oficial, au fost depuse 342 de sesizări cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în legătură cu procesul electoral, dintre acestea 97 nefiind confirmate, iar 61 sunt în curs de verificare. De asemenea, s-a mai menționat că polițiștii au aplicat 80 de sancțiuni contravenționale sub formă de avertisment și 52 de amenzi în valoare de peste 96.000 de lei, fiind efectuate cercetări și cu privire la 59 de posibile infracțiuni.