N. Dumitrescu, V. Stoica

Ieri, a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale din România, în cursa pentru ocuparea celei mai înalte funcții din stat fiind înregistrate 13 candidaturi.
La nivelul județului Prahova, pentru acest scrutin, au fost organizate 624 de secții de votare, pe listele electorale fiind înscriși un total de 632.515 alegători, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, pentru secțiile de votare organizate în toate cele 104 localități din județ fiind tipărite și distribuite 697.038 buletine de vot.
În comparație cu alegerile locale și cele europarlamentare din iunie a.c., primul tur al alegerilor prezidențiale în România, desfășurat ieri, a înregistrat și o premieră în procesul electoral din România. Astfel, s-au putut afla informații, în timp real, atât despre prezența la urne, cât și despre rezultatele înregistrate, după închiderea urnelor, datorită faptului Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a dezvoltat o nouă funcționalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro, în conformitate cu cerințele operaționale ale Autorității Electorale Permanente și ale Biroului Electoral Central. De asemenea, toți cei interesați au putut urmări centralizarea voturilor, dar și o serie de reprezentări grafice ale rezultatelor provizorii, parțiale și finale, după închiderea secțiilor de votare.
În timpul procesului electoral au fost înregistrate, atât la nivel național, cât și în Prahova, incidente electorale. Astfel, de la începerea votării, ora 7.00 și până la ora 15.30, potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, au fost sesizate 19 posibile incidente, dintre care 10 au fost neconfirmate, alte șase fiind în curs de verificare. De asemenea, au fost constatate o faptă de natură penală și alte câteva de natură contravențională, în sensul că două persoane care au fost depistate consumând alcool lângă o secție de votare din Sinaia au fost sancționate cu câte 1.500 de lei, aceeași amendă fiind acordată și administratorului societății de la care cei doi cumpăraseră băutura. Nu în ultimul rând, o altă persoană care, ieri, continua campania electorală în mediul on line a fost sancționată cu ”avertisment”.

Ploieștenii nu s-au grăbit să pună ștampila pe candidatul preferat

Pentru a vedea cum se desfășoară procesul electoral, am mers pe la câteva secții de votare din Ploiești, ocazie cu care am putut constata că la primul tur al alegerilor prezidențiale, în prima parte a zilei de ieri, nu au mai fost cozile formate de către alegătorii care au dorit să se prezinte la urne, așa cum s-a întâmplat la scrutinul din luna iunie a.c.- când au avut loc alegerile locale și ploieștenii și-au ales primarul, precum și cele europarlamentare.
De exemplu, până în ora 11.00, la fiecare dintre cele trei secții de votare amenajate în sediul Școlii Gimnaziale ”Ienăchiță Văcărescu”, abia dacă votaseră puțin peste o sută de persoane, situația fiind similară și la Secția 122 de la Școala ”Profesor Nicolae Simache”, unde, de pildă, la ora 11 și trei minute, votaseră 135 dintr-un total de 1.329 de alegători arondați, la care se adăugaseră și alte nouă persoane trecute pe listele de vot suplimentare. La Secția de votare nr. 5, la ora 11.45 votaseră 200 de alegători dintre cei 1.223 arondați aici, iar la Secția 17, amenajată în foaierul Teatrului ”Toma Caragiu”, la puțin după ora 12.00 își exercitaseră votul 142 de persoane dintre cele 792 aflate pe liste. Așa cum am mai aflat de la președinții secțiilor de votare menționate, primii ploieșteni care au dorit să pună ștampila de vot pe unul dintre cei 13 candidați aflați în cursă la primul tur al alegerilor prezidențiale au ținut să voteze chiar la ora deschiderii urnelor, adică la ora 7.00, aceștia mai subliniind că, din experiența scrutinelor electorale trecute, prezența la vot se mai animă după ora 12.00, când cei care au mers la biserică, la slujba de duminică, așa cum a fost și ieri, vor trece și pe la urne.
De reținut este și faptul că, așa cum am mai putut remarca, dintre cei care au mers ieri la vot, familiile cu copii au ținut să vină și cu aceștia la urne, astfel încât- după cum ne-au declarat unii dintre părinți -”și cei mici să fie martori la votul pentru alegerile care vor decide ce candidați vor ajunge în turul doi la alegerile prezidențiale, într-o zi însorită de 24 noiembrie!”.

Prahova a fost, în prima parte a zilei, în topul numărului de votanți care s-au prezentat la urne

Încă din primele minute de la deschiderea secțiilor de votare, care a avut loc la ora 07:00, la Grădinița Bordenii Mari din comuna Scorțeni se prezentaseră deja 10 alegători la vot. Și la câteva secții de votare din Ploiești și din Bușteni s-au prezentat la urne câteva persoane chiar la deschiderea procesului votării. Până la ora 07:17, în Prahova votaseră deja 3.097 persoane.
În 30 de secții de votare din județul Prahova, în prima jumătate de oră de la deschidere, nu se prezentase niciun alegător la urne. Printre acestea, și secția de votare organizată la sediul Transport Călători Express din municipiul Ploiești, unde pe listele permanente sunt înscrise 994 de persoane cu drept de vot. Nici la Grădinița cu program normal Podul Lung, Școala Gimnazială Cireșanu sau în secția amenajată într-un container mobil amplasat în curtea Școlii cu clasele I-IV Satu Nou nu călcase nici picior de alegător în prima jumătate de oră (07:30).
Județul Prahova s-a situat pe locul 4 în țară la numărul de votanți după prima oră de la deschiderea secțiilor de votare, potrivit datelor oficiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă. Circa 9.000 de alegători (1,44%) își exprimaseră deja opțiunea în secții din județul Prahova, din care aproximativ 2000 – pe liste suplimentare.
Aproape 21.000 de alegători votaseră în secțiile de pe raza Prahovei până la ora 09:00, menținând astfel județul pe locul al patrulea în ierarhia națională a numărului de votanți, la ora menționată. Pe primele trei locuri se aflau, la aceeași oră, București, Constanța și Iași, iar după Prahova se regăsesc Dolj și Argeș, la distanță de câteva mii de voturi. Cei mai mulți votanți au fost, până la ora 09:00, persoane cu vârsta cuprinsă între 45 și 64 de ani, urmați de cei cu vârsta peste 65 de ani. La polul opus sunt tinerii, între 18 și 34 de ani prezentându-se la urne puțin peste 2500 de alegători, din totalul de circa 21.000 câți votaseră până la ora 09:00.
Prahova se afla, la ora 14:00, pe locul trei, după Capitală și județul Iași, la numărul de votanți care și-au exprimat opțiunea la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Astfel, peste 175.000 de persoane au venit să voteze în secțiile de pe raza județului Prahova, până la ora menționată, ceea ce reprezenta o prezență la urne de 27,7%. La aceeași oră, votaseră la nivel național aproape 4,9 milioane de cetățeni cu drept de vot.

Puțini tineri au ieșit la vot până la ora 14:00

S-a menținut ridicat, până la ora 14:00, procentul alegătorilor cu vârste între 45 și 64 de ani și, de asemenea, al celor peste 65 de ani. La aceeași oră de referință, votaseră la secțiile din Prahova 34.714 bărbați și 35.941 de femei cu vârsta între 45 și 64 de ani, iar cu vârsta peste 65 de ani – 25.773 de bărbați și 29.486 de femei.
Un procent scăzut de prezență la vot s-a înregistrat la categoria de vârstă cuprinsă între 18 și 24 de ani, până la aceeași oră venind la urne doar 5274 de tineri și 5.046 de tinere din acest grup de persoane. Puțin mai mulți au fost alegătorii cu vârstele cuprinse între 25 și 34 de ani – 7.470 de bărbați și 7.493 de femei și, respectiv, la categoria de vârstă 35-44 de ani (12.178 de bărbați și 11766 de femei).
Înainte ca aceste rânduri să plece la tipar, la ora 17:00, Prahova se afla pe locul 8 în ierarhia prezenței la urne, cu un procent de 41%, dar cu un număr de 259.184 de votanți, care au propulsat județul nostru pe locul 4 al numărului votanților. Trendul a fost crescător și în privința prezenței la urne în categoria de vârstă de peste 45 de ani. Până la ora 17:00, a crescut, însă, și participarea la vot a tinerilor, atât la categoria de vârstă 18-24 de ani, cât și la categoria 25-44 de ani. În ediția de mâine a ziarului vom reveni cu noi detalii privind procesul electoral desfășurat în Prahova în primul tur al alegerilor prezidențiale, inclusiv referitoare la prezență.

Unde au votat oamenii politici

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, președintele PSD Prahova, a votat duminică dimineață, în jurul orei 10:00, la una dintre secțiile amenajate în incinta Palatului Culturii din Ploiești. După ce și-a exprimat opțiunea, Virgiliu Daniel Nanu a declarat că a votat „pentru un președinte care să ne asigure stabilitate, pentru un președinte care să dezvolte România, pentru viitorul copiilor noștri și, bineînțeles, pentru o Românie sigură, o Românie stabilă, de care avem cu toții nevoie”.

Tot la una dintre secțiile organizate la Palatul Culturii din Ploiești a votat și ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. Acesta a declarat, după vot: ”Am votat cu încredere pentru exercitarea funcției prezidențiale cu profesionalism, cu expertiză și cu mult curaj”.

Parlamentarii Bogdan Toader și Radu Oprea au votat la Școala George Coșbuc din Ploiești

Doi dintre parlamentarii de Prahova – deputatul Bogdan Toader și senatorul Radu Oprea – au votat, ieri dimineață, la una dintre secțiile de votare din Ploiești, de la Școala George Coșbuc.

După vot, cei doi parlamentari au făcut și declarații prin care i-au îndemnat pe prahoveni să meargă și să-și exprime opțiunea la urne:
Senatorul Radu Oprea: ”Am votat astăzi pentru o Românie mai puternică din punct de vedere economic și un județ Prahova mai puternic din punct de vedere economic, pentru ca prahovenii și românii să aibă un trai mai bun, pentru ca să continuăm proiectele excelente pe care le-am început în ultima vreme. Cu acest gând am venit – să fim o Românie puternică, să avem justiție și echilibru în societate. Avem nevoie ca România să fie bine reprezentată pentru toate aceste proiecte”.
Deputatul Bogdan Toader: ”Eu am venit optimist la vot, optimist că în sfârșit românii vor înțelege că ne trebuie siguranță, ne trebuie echilibru, ne trebuie predictibilitate, ne trebuie toate aceste lucruri pentru siguranța unui trai mai bun și pentru ceea ce înseamnă viitorul nostru în Uniunea Europeană. Este o zi frumoasă și lumea va ieși să voteze pentru ceea ce înseamnă un trai decent pentru toți românii”.

În județ – peste 1.500 de polițiști, jandarmi și pompieri la datorie

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publice, în zona secțiilor de votare, precum și pe arterele rutiere adiacente, la nivelul județului Prahova, ieri, au fost la datorie, pe teren, peste 1.500 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști din alte structuri. De altfel, instituția menționată a fost ceea ce s-a numit drept ”vocea unică” responsabilă pentru comunicare publică la nivel județean în legătură cu desfășurarea procesului electoral, fiind constituit și Centrul de Comunicare Județean Prahova, prin intermediul căruia reprezentanții presei au fost informați dacă s-au înregistrat și eventuale incidente electorale. Astfel, în prima parte a zilei de ieri, în intervalul orar 7.00 -12.30, au fost sesizate 7 posibile incidente electorale, dintre care două au fost neconfirmate, 4 erau în curs de verificare, doar într-un singur caz polițiștii din Ploiești sesizându-se din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de fraudă la vot. În fapt, în ultimul caz, după ce s-a constatat că un bărbat de 54 de ani, din Ploiești, și-ar fi exercitat dreptul de vot la o secție de votare din oraș și ulterior s-ar fi deplasat la o altă secție de votare tot din municipiu și ar fi încercat să voteze din nou, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de fraudă la vot.
Totodată, ieri, după ora prânzului, pentru a preveni și combate orice încălcare a legii, la nivel național au fost suplimentate efectivele de poliție rutieră cu 31 de echipaje din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, respectiv Direcția Rutieră, Brigada Autostrăzi și Serviciul Independent Rutier pentru Misiuni Speciale, acestea acționând în sprijinul efectivelor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Dâmbovița, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Teleorman și Prahova.

Ambulanța a intervenit la secții de votare din Sângeru și Urlați

Ambulanța Prahova a fost solicitată în ziua votului în două cazuri la secții de votare din Prahova, unul la Sângeru și cel de-al doilea – în orașul Urlați. Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Prahova, până la ora 16:00, s-au înregistrat prin apel la numărul unic de urgență 112 două solicitări la care au intervenit echipaje medicale – un bărbat de 64 de ani, membru în biroul secției de votare din Sângeru, cu epistaxis (sângerare nazală), care a fost transportat la Spitalul Urlați și o femeie de 50 de ani, votantă, care a acuzat un junghi toracic în fața secției de votare nr. 270 din Urlați. După ce a fost evaluată medical starea acesteia și după tratamentul necesar, femeia a refuzat să fie transportată la spital.