• Legea se aplică și pentru cinci localități din Prahova
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate, potrivit Agerpres.
Decizia a fost luată în urma admiterii unui recurs în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi.
«În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 65 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale stabilită în condiţiile art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010 prin aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (5) din acelaşi act normativ. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă», potrivit site-ului Instanţei supreme.
Pensia anticipată parţială se cuvenea, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani.
Potrivit art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (abrogată între timp), persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurării benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, pe o rază de 8 kilometri în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4) referitor la diminuarea cuantumului în raport cu stagiul de cotizare realizat.
Legea se aplică pentru persoanele din localităţi din mai multe zone ale țării, inclusive din Prahova , respectiv Brazi, Comarnic, Floreşti, Ploieşti şi Valea Călugărească .
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost în vigoare de la 1 ianuarie 2011 până la 31 august 2024, fiind înlocuită parţial prin Legea 223/2015 şi abrogată şi înlocuită prin Legea 360/2023.