La data de 30 septembrie a.c., numărul persoanelor cu handicap neinstituţionalizate a fost cel mai mare din ultimii ani

N. Dumitrescu

Potrivit celor mai recente statistici, publicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, la data de 30 iunie 2024, rata persoanelor cu dizabilităţi raportată la populaţia României a fost de 4,32%. Mai exact, numărul total era, la data menționată, de 942.889 persoane cu dizabilități, dintre care 98,34% (927.275 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor şi/sau trăiau independent (neinstituţionalizate) şi 1,66% (15.614 persoane) se aflau în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială. Statistica mai arată și că regiunea Sud-Muntenia, din care face parte și județul nostru, înregistra cele mai mai mari procente ale numărului persoanelor cu dizabilități, astfel că, după București (79.870 persoane), primul județ nominalizat a fost Prahova, cu 38.873 de persoane, la polul opus, la nivel național, cu cel mai mic număr de astfel de persoane (6.997) fiind judeţul Covasna. Conform unor date oficiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Prahova, la data de 30 septembrie 2024, numărul persoanelor cu handicap neinstituționalizate era de 37.957, cel mai mare din ultimii ani, în condițiile în care la 31 decembrie 2023 erau 37.463 de persoane, la 31 decembrie 2022 – 35.953 de persoane, la 31 decembrie 2021 – 37.254 persoane, iar la 31 decembrie 2020 – 36.790 de persoane. Revenind la persoanele cu dizabilități înregistrate la sfârșitul lunii septembrie a.c, din numărul total de 37.957 persoane, cele mai multe – 34.866 – erau adulți, iar restul copii, din care cu handicap somatic – adulți 8.721, copii 761; neuropsihic – 5.721 adulți, copii 1.344, boli rare – 41 adulți, 63 copii. În ceea ce privește gradul de handicap, situația, la data menționată, pe total județ, era următoarea: gradul I, grav – copii 1.894, adulți 14.861; grad II, accentuat: 663 copii, 16.703 adulți; grad mediu, III: 533 copii, 3.012 adulți, grad ușor, IV: un copil, 290 de adulți. Din numărul total al persoanelor cu dizabilități din Prahova, 19.069 provin din mediul rural, iar restul din mediul rural, cele mai multe persoane – 20.916 – fiind femei. Datele DGASPC Prahova mai arată și că, la data de 30 septembrie 2024 mai erau înregistrați și 50 de copii în unități de asistență socială publice, alți 175 la asistenți maternali profesioniști și 3.329 în familie. ”În perioada ianuarie – septembrie 2024 au fost emise, de către Comisia pentru protecția copilului, 1.272 de certificate de încadrare în grad de handicap, din care doar în luna septembrie 103 certificate”, se mai precizează în datele instituției menționate. Totodată, statistica mai arată că numărul persoanelor cu handicap instituționalizate în centrele de îngrijire și asistență pentru persoane adulte din județ – de la Mislea, Călinești, Urlați, Tătărăi, Puchenii Mari, Filipeștii de Târg, Fântânele, Câmpina, Ploiești, Vălenii de Munte – era, la sfârșitul lunii septembrie a.c., de 855 de persoane. DGASPC Prahova a mai precizat că urmare a verificărilor efectuate de către echipe de control ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, la nivel național, s-au dispus o serie de măsuri în ceea ce privește înregistrarea cererilor de evaluare complexă în vederea încadrării în grad și tip de handicap, precum și realizarea evaluării complexe a persoanei adulte în cadrul Serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap. La nivelul județului Prahova, noile măsuri au început să fie puse în aplicare începând cu data de 1 septembrie 2024, iar aceste măsuri vizează următoarele: dosarul se depune de către persoana solicitantă sau reprezentantul legal al acestuia la registratura primăriei din localitatea de domiciliu/reședință sau la registratura DGASP (conform prevederilor articolului 8, alin. 1, din Ordinul ministrului muncii nr. 2298/2012 privind aprobarea Procedurii – cadru de evaluare a persoanelor adulte în vederea încadrării în grad și tip de handicap); dosarele depuse la Registratura DGASPC se transmit Serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap în termen de 24 de ore de la înregistrare; evaluarea în vederea încadrării în grad de handicap se va realiza doar pe baza programării transmisă prin poștă de către DGASPC, după depunerea dosarului la registratura primăriei de domiciliu/registratura DGASPC sau după transmiterea dosarului prin poștă sau prin email; după primirea dosarelor, Serviciul de Evaluare Complexă a persoanelor adulte cu handicap verifică și analizează dosarul persoanei solicitante și, în termen de 5 zile lucrătoare, comunică persoanei în cauză data planificată la care aceasta urmează a se prezenta în vederea evaluării, sau, în cazul unui dosar incomplet, solicită completarea dosarului cu documentele necesare; evaluarea complexă a persoanelor adulte se realizează în maximum 60 de zile de la data înregistrării cererii și a documentelor la Serviciul de evaluare complexă a persoanelor cu handicap, cu respectarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, în vigoare (Conform art. 11 al Ordinul ministrului muncii nr. 2298/2012 privind aprobarea Procedurii – cadru de evaluare a persoanelor adulte în vederea încadrării în grad și tip de handicap).

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVăleni şi „restul lumii”