Profitând de pauza competițională, „lupii” au susținut un joc de verificare, deplasându-se la Târgoviște, acolo unde au primit replica divizionarei secunde Chindia. Iar diferența de eșalon dintre cele două combatante s-a resimțit din plin, petroliștii obținând o victorie clară, scor 3-0 (1-0), la capătul unui meci în care staff-ul tehnic a rulat, cu o singură excepție, tot efectivul avut la dispoziție. Au ieșit în evidență cei doi atacanți folosiți, Irobiso, în primele 45 de minute, respectiv Tudorie, fiecare arătând o bună disponibilitate la efort, plus câte un gol de ”căciulă”.
Irobiso (32) a fost cel care a modificat primul tabela de marcaj, atunci când, după ce a primit o minge în adâncime, a pătruns, singur, pe partea stângă și l-a învins pe Mușat cu un șut la colțul lung, apoi Tolea (55) a majorat diferența, înscriind cu un șut din apropiere, iar Tudorie (90) a stabilit scorul final, marcând, cu capul, după un corner bătut de pe stânga.
Așa cum spuneam, exceptându-i pe jucătorii plecați la echipele naționale, pe cei accidentați sau „detașați” la meciul Petrolului 2, staff-ul tehnic al „galben-albaștrilor” a apelat, pentru această partidă, la aproape tot lotul, singurul jucător care nu a fost folosit deloc fiind portarul Lukas Zima. A debutat, în schimb, în tricoul Petrolului, suedezul Oscar Linner, cel care a fost folosit în repriza a doua, una pe parcursul căreia nu a avut foarte mult de furcă, dar s-a remarcat cu o intervenție sigură, deturnând, de sub transversală, la lovitura liberă bătută bine de către Sabău.
Pentru „lupi” urmează o săptămână de antrenamente, în pregătirea meciului de duminică, din campionat, cu Dinamo București. Partida se va disputa pe „Ilie Oană”, de la ora 20.45, biletele putând fi procurate on-line, de pe www.iabilet.ro, dar și de la casa stadionului.
Chindia Târgoviște – FC Petrolul 0-3 (0-1)
Marcatori: Irobiso (32), Tolea (55), Tudorie (90).
Chindia: Mușat – R. Simion, C. Dinu, Ioniță, Martac – Roșu, B. Petre – Atanase, Pesic, Tache – Florea. În repriza a doua au jucat: Mușat (60 Contra) – R. Roberto, Crețu, Sabău, Răducioiu – Al. Petre, Șerban – Zamfir (65 Grubaj), R. Mihai, Dogănoiu – Zikovic.
Petrolul: Eșanu – Stănică, Papp, Huja, Tolea – Keita, Hanca – D. Radu, Bratu, Grozav – Irobiso. În repriza a doua au jucat: Linner – D. Radu, Jahic, Stănică, Dumitriu – Mateiu, Keita (55 Bratu) – Tolea (60 Bucur), Jyry, Moussaki – Tudorie.