Sfinții 33 de Mucenici din Melitina s-au nevoit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian. Sfântul Mucenic Ieron, unul dintre aceștia, s-a născut în Tyana Capadociei, într-o familie creștină. Refuzând să intre iîn serviciul militar și alungându-i pe cei trimiși să îl recruteze, deoarece nu voia să-și părăsească mama, care era oarbă, și pentru că nu dorea să aducă jertfe idolilor, precum li se impunea militarilor, acesta a fost arestat împreuna cu alți creștini. Toți au mărturisit până la sânge credința lor in Hristos, afară de unul, Victor, rudă a lui Ieron, care s-a lepădat de Hristos.
Iată numele celor care împreunaă cu Ieron au primit moarte mucenicească n anul 298: Isihie, Nicandru, Athanasie, Mamas, Varahia, Callinic, Theoghen, Nikon, Longhin, Theodor, Valerius, Xanthius, Theodul, Callimah, Eugen, Theodoh, Ostrichius, Epifanie, Maximian, Duchitius, Claudian, Theofil, Gigantius, Dorotei, Theodot, Castrichius, Anicletus, Themilius, Eutihie, Ilarion, Diodotus și Amonitus.