• Traseele troleibuzelor au, din nou, rute scurtate
Potrivit Primăriei Ploiești, începând de astăzi, 4.11.2024, ora 20:00, se vor relua lucrările de refacere a Bulevardului Castanilor, în cadrul obiectivului de investiții “Modernizare Bulevardul Independenței – tronson cuprins între sensul giratoriu Gara de Sud și str. Gh. Lazăr”. Măsura a fost dispusă din cauza descoperii unor nereguli la stratul de uzură pe anumite porțiuni, lucrările de corecție fiind realizate pe cheltuiala constructorului. ”Lucrările vor fi finalizate până la finalul lunii noiembrie a.c. Primarul Mihai Polițeanu a avut în vedere ca lucrările să aibă loc astfel încât să nu fie în nicio zi complet blocat traficul pe bulevard ci să se lucreze pe segmente, pe un singur sens. În plus, edilul a solicitat constructorului ca lucrările să se finalizeze până la finalul lunii în curs, pentru a nu bloca orașul de Sărbători”, a anunțat municipalitatea. Ca urmare a reluării lucrărilor menționate, așa cum s-a mai întâmplat și în această vară, pe traseele troleibuzelor 44 și 202 se vor folosi rutele scurtate la Hale Coreco (44 scurt și 202 scurt). Totodată, urmare a acestei decizii, se va reînființa stația de debarcare centru “Parc Toma Socolescu”, legătura între Centru și Gara de Sud urmând să se realizeze cu celelalte trasee cu parcurs în zonă. (foto arhivă)