Luiza Rădulescu Pintilie
Împărtășesc încredințarea celui care a spus că octombrie dă lumii un aer, o culoare, un parfum și o lumină aparte. Iar după ce am văzut, cu doar câteva ore înainte de vernisaj, expoziția ce reunește, la Galeria de Artă Ploiești, lucrări semnate de artistele plastice Marilena Ghiorghiță și Maria Urian, cred că același octombrie dă lumii și o altă perspectivă. În fapt, alte perspective, după cum și-au denumit demersul expozițional comun cele două pictorițe. Inclusiv acele perspective din care fiecare privitor poate alege să se uite la fiecare tablou în parte, fiindcă până la urmă viața însăși și tot ceea ce o compune sunt exact așa cum le privește și înțelege ceea ce vede fiecare dintre noi. Mai mult decât atât, aș spune chiar că, dacă nu ne și vedem pe noi înșine în ceea ce privim, înseamnă că de fapt privim în gol, fără a vedea. Iar în cadrul expoziției despre care sunt aceste rânduri, lumile celor două artiste interferează armonios într-un veritabil duet al sensibilității, al emoției, al culorii, al frumuseții, al luminii ce așteptă să fie descoperite. Propunându-ne în același timp un dublu exercițiu al perspectivelor și al propriilor regăsiri. Fie că ne îndreptăm privirea spre vechi ziduri ori porticuri, fie că ne purtăm pașii pe alei mărginite de flori, fie că ne așezăm sub un bătrân păr roditor ori ne odihnim gândurile la o cafea, învăluiți în parfumul unor tomnatice tufănele roz așezate într-o ulcică albastră sau privind pe o fereastră imaginară un splendid copac ce pare împodobit cu mere de aur. Fără a șterge unicitatea și individualitatea fiecăreia dintre cele două artiste, aflată fiecare în plină maturitate a creației, sub unitatea compozițională, tehnică și coloristică a tablourilor mari și mici, cu motive florale ori așezând în rame interesante sunetul de alamă al unui clopot bisericesc sau al unor istorice vestigii, până și cel mai atent privitor poate să nu mai observe, când se lasă cu totul absorbit de ceea ce vede și simte, semnătura diferită a unei lucrări ori a alteia. Iar acesta mi se pare un merit, o dovadă că, atunci când e făcută cu măiestrie, pictura este o poezie tăcută. Iar fiecare
tablou devine, potrivit acestei definiții celebre, un poem fără cuvinte. Așa încât întreaga expoziție deschisă în aceste zile la Galeria de Artă din Ploiești mie îmi pare a fi un frumos duet al poemelor fără cuvinte. O partitură melodioasă pe care au descifrat-o, cu bucurie, deopotrivă ochii și inima.
Membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România-Filiala Ploiești, Marilena Ghiorgiță a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, iar Maria Urian – Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu“ din Cluj-Napoca. Pentru amândouă culoarea este un element definitoriu, iar lumina ce însoțește fiecare tușă coloristică o îndulcește și o nuanțează, îndepărtând întregul ansamblu pictural până și de cea mai fină asperitate ce ar putea întuneca privirea. Ceea ce mi se pare un dar mai mult decât prețios făcut privitorului, prea adesea împovărat, obosit și speriat de agresivitatea realității pe care viața i-o așterne înaintea ochilor …
