F.T.
Peste 300 de elevi și cadre didactice din cadrul Liceului Teoretic «Aurel Vlaicu» Breaza și al Colegiului Național «Mihai Viteazul» Ploiești i-au primit pe reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, sosiți în aceste unități de învățământ pentru a susține instruiri privind tehnicile de acordare a primului ajutor medical și modul de comportare în situații de urgență. Activitățile s-au înscris în programul «Școala Altfel», iar la finalul acestora, reprezentanții pompierilor prahoveni au mulțumit pentru invitație și pentru interesul acordat acțiunii, menționând: «Este important să punem bazele unei societăți mai sigure, iar acest lucru este posibil dacă începem încă de la cele mai fragede vârste, insuflând copiilor și tinerilor ideea de responsabilitate pentru propria viață, dar și pentru a celor din jur».