N. D.

Săptămâna aceasta, la Ploiești va începe Festivalul de Jazz, una dintre manifestările culturale considerate a fi de tradiție pe plan local. Organizat de către Filarmonica “Paul Constantinescu” în parteneriat cu Primăria Ploiești, evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, acest eveniment, ajuns la cea de-a XIX-a ediție, urmând să aibă loc în perioada 24-27 octombrie 2024 la Sala “Ion Baciu” a filarmonicii ploieștene, ocazie cu care cei care îndrăgesc acest gen muzical vor putea avea ocazia să asculte muzică live. Potrivit organizatorilor, ediția din acest an – care are loc la 55 de ani de la prima ediție a primului festival de jazz din România, organizată la Ploiești, în 1969 – celebrează tradiția jazzului și va pune un accent deosebit pe promovarea artiștilor români. Prima zi a evenimentului debutează, la ora 19:00, cu “Symphonic Jazz – West meets East”, susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Ploiești, sub bagheta dirijorului Radu Zaharia, și cu participarea solistei Diana Țugui, programul zilelor următoare fiind următorul: 25 octombrie, ora 19:00 – Ploiești Jazz Trio feat. Luiza Zan, urmat de Nicolas Simion Quartet, la ora 21:00; 26 octombrie, ora 19:00 – Jonathan Kreisberg Trio, ora 21:00 – Kennedy Administration; 27 octombrie: ora 19:00 – concertul “Swinging Voices & Jazz Notes” – Corul Filarmonicii Ploiești feat. Ploiești Jazz Trio, sub îndrumarea dirijorului Eduard Dinu, urmat de Ploiești Big Band Jazz Society, condus de Simona Strungaru, și invitații speciali Sorin Zlat la pian și Mihaela Alexa la voce. Biletele și abonamentele sunt disponibile atât online, pe site-ul Filarmonicii “Paul Constantinescu” www.filarmonicaploiesti.ro, cât și la casa de bilete a instituției de cultură. Totodată, festivalul va fi transmis în direct și pe platforma Virtual Concert Hall, oferind posibilitatea iubitorilor de jazz din întreaga lume să urmărească evenimentul de pe orice dispozitiv, biletele pentru transmisiunile online putând fi achiziționate de pe www.virtualconcerthall.ro.